Modernizarea comunei tulcene Ceamurlia de Jos continuă și în anul 2017. În acest sens, Consiliul Local a aprobat în ultima ședință din 2016 o hotărâre privind implementarea proiectului de reabilitare și modernizare străzi în localitatea Lunca. Hotărârea, inițiată de către primarul Mihai Cârciumaru, a fost aprobată în unanimitate de către cei 11 consilieri locali.
Concret, vor fi reabilitate și modernizate mai multe străzi din Lunca, însumând aproape 7 km de arteră rutieră. Astfel, 887 de locuitori (277 de gospodării) vor beneficia direct de implementarea acestui proiect. Printre străzile care fac obiectul investiției se numără: Stejarului, Teilor, Școlii, Transformatorului, Crângului, Nufărului, Lacului, Câmpului, Căminului, Păcii, Pescarilor, Victoriei, Frumoasa, Mica și Unirii. Aceste străzi vor avea, conform proiectantului, o platformă alcătuită din două benzi de circulație cu lățimea de 2,75 m fiecare și șanț din beton. Acolo unde nu este posibil să se execute două benzi, se va face doar o bandă de circulație cu lățimea de 4 m. Pentru evacuarea apelor pluviale vor fi decolmatate șanțurile și podețele existente.
Investiția, care se ridică la valoarea de 5.176.000 lei, va fi suportată în mare măsură prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) derulat la nivel național prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Consiliul Local Ceamurlia de Jos va suporta eventualele cheltuieli neeligibile și de mentenanță pentru următorii 5 ani. Durata executării lucrărilor este de 12 luni.