În așteptarea deschiderii unor noi axe de finanțare a proiectelor de dezvoltare rurală, administrația publică locală a comunei tulcene Sarichioi are deja o agendă încărcată cu planuri menite să îmbunătățească viața celor peste 6500 de locuitori. Investițiile noi pe care echipa condusă de primarul Finoghen Vitali-Cristian le are în vedere nu cuprind doar lucrări de infrastructură, ci și investiții în domeniul învățământului sau sănătății.
În acest sens se înscrie și proiectul construirii unui dispensar în satul Enisala, una dintre cele cinci localități care formează comuna (Sarichioi, Zebil, Enisala, Sabangia, Visterna). De asemenea, școala din Zebil a intrat în atenția autorităților care doresc să obțină finanțare europeană pentru lucrări de reabilitare și modernizare. Tot pentru a crea un sistem de învățământ modern, dotat la ultimele standarde, primăria Sarichioi are ca obiectiv construirea unei noi grădinițe în localitatea reședință de comună.
Revenind la lucrările de infrastructură, administrația locală are un proiect de construire a rețelei de canalizare în sistem centralizat în localitatea Zebil și un altul pentru extinderea și modernizarea rețelei de canalizare menajeră din Sarichioi.
