Având în vedere numărul mare de îmbolnăviri cu Covid-19 la nivel național din ultima perioadă, care impune luarea unor măsuri pentru diminuarea răspândirii acestuia, au fost instituite mai multe restricții, printre care și cele referitoare la funcționarea piețelor agroalimentare acoperite. În această situație, administrația locală a orașului Hârșova a trecut la identificarea și punerea în practică a unor soluții care să permită producătorilor locali să-și vândă în continuare rodul muncii.
Astfel, Primăria Orașului Hârșova va amenaja în spatele pieței mai multe tarabe pe care să poată fi expuse produsele în aer liber, astfel încât să fie limitat cât mai mult riscul îmbolnăvirii, dar și răspândirea acestui virus.
„Totodată, vă aducem la cunoștință faptul că, încă din luna iulie este funcțională aplicația Magazinul Virtual Hârșova, unde toți comercianții locali aflați în evidența noastră își pot promova produsele, iar hârșovenii îi vor putea contacta și cumpăra online”, anunță administrația locală.
Adresa la care poate fi accesată această piață virtuală este: https://producatori.primaria-harsova.ro/
„De asemenea, îi rog pe acei cetățeni care consideră că nu se impune luarea unor măsuri sau că virusul nu există, să înțeleagă faptul că autoritățile au responsabilitatea gestionării sănătății populației, că dreptul la viață și la sănătate sunt primordiale, că în jurul nostru sunt și persoane vulnerabile, chiar dintre cei apropiați sau dragi nouă, expuse unor îmbolnăviri grave sau chiar decesului, pe fondul infectării cu COVID-19, care se tem pentru viața lor, dar care nu au puterea de a se apăra, dacă noi nu ii protejăm”, notează primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu.
Edilul îi roagă pe locuitori să înțeleagă și să respecte aceste reguli, dar să vină și cu noi propuneri care să se transforme în soluții la măsurile impuse de autoritățile centrale.
„Nu vreau să ajungem în situația de a crede în existența acestui virus doar atunci când ni se întâmplă! Întotdeauna este mai ușor să previi, decât să tratezi!”, mai spune Viorel Ionescu.
