Actualitate

Primăria Ceamurlia de Jos continuă curățenia de primăvară

Ne apropiem de sărbătoarea Învierii Domnului, un motiv în plus pentru ca gospodăriile să fie curate și înfrumusețate. La fel se întâmplă și cu localitățile acolo unde administrațiile locale au demarat acțiuni de igienizare a lor.

Este și cazul Comunei Ceamurlia de Jos unde reprezentanții primăriei continuă lucrările de igienizare și înfrumusețare a celor două sate componente: Lunca și Ceamurlia.

Astfel, administrația publică a trecut la primele operațiuni de cosire a ierbii din spațiile verzi ale comunei, la plantarea florilor sau plantelor decorative în spațiile amenajate la marginea carosabilului și igienizarea unor terenuri.

De asemenea, primăria a derulat o campanie de colectare a deșeurile vegetale (iarbă, crengi provenite de la tăierile de primăvară etc) din gospodăriile individuale. Acestea au fost colectate din fața caselor de către o firmă de salubritate.

Pentru deșeurile voluminoase (saltele, mobilier), deșeuri electrice, electronice și electrocasnice se va organiza o campanie de colectare în data de 10 mai (luni).

„Când aveți situații în care nu știți cum să procedați cu anumite deșeuri, vă rugăm să anunțați operatorul JT Grup la numărul 0737 154 093, la adresa de mail [email protected] sau la Primăria Ceamurlia de Jos la numărul 0240564706”, spun reprezentanții primăriei.

Vă reamintim că în luna martie, în Comuna Ceamurlia de Jos au continuat lucrările de curățare a spațiilor publice. „Insistăm să ne sprijiniți întreținându-vă spațiile, din fața gospodăriei, și cele de la locurile de veci. Ne dorim o comună curată, dar se poate doar cu ajutorul dumneavoastră.

Dacă vă ocupați de aceste aspecte, rămâne timp să ne ocupăm de spațiile de joacă, de curțile școlilor, de grădinițe etc. Profitați de vremea frumoasă și curățați gospodăriile și spațiile aferente”, au transmis reprezentanții primăriei.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top