Fără categorie

Precizari

Precizari
Precizari

Urmare a interpretărilor eronate apărute în mass-media referitoare la situaţia reverificărilor contractelor de achiziţii publice derulate în cadrul Programului Operaţional Regional, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului face următoarele

PRECIZĂRI

Pentru implementarea proiectelor cu finanţare europeană din cadrul Programului Operaţional Regional, procedurile de achiziţie publică sunt realizate de către fiecare beneficiar în parte, nu de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin urmare, deficienţele şi neregulile constatate în cadrul acestor proceduri nu aparţin MDRT, aşa cum greşit s-a afirmat în unele publicaţii.

Reverificarea procedurilor de achiziţie publică pentru implementarea proiectelor din cadrul POR a fost efectuată chiar de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional. De asemenea, tot Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului este cel care aplică corecţii financia…

Precizari

Urmare a interpretărilor eronate apărute în mass-media referitoare la situaţia reverificărilor contractelor de achiziţii publice derulate în cadrul Programului Operaţional Regional, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului face următoarele

PRECIZĂRI

Pentru implementarea proiectelor cu finanţare europeană din cadrul Programului Operaţional Regional, procedurile de achiziţie publică sunt realizate de către fiecare beneficiar în parte, nu de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin urmare, deficienţele şi neregulile constatate în cadrul acestor proceduri nu aparţin MDRT, aşa cum greşit s-a afirmat în unele publicaţii.

Reverificarea procedurilor de achiziţie publică pentru implementarea proiectelor din cadrul POR a fost efectuată chiar de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional. De asemenea, tot Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului este cel care aplică corecţii financiare în cazul proiectelor la care sunt descoperite nereguli, procedură care se foloseşte de fiecare dată când este cazul. Corecţiile financiare stabilite de MDRT pot fi contestate de către beneficiarii proiectelor vizate. Informaţii generale despre corecţiile financiare aplicate de către MDRT au fost făcute publice în mai multe rânduri.

Comparativ cu numărul total al contractelor de finanţare încheiate de MDRT cu diferiţi beneficiari (2638 contracte la 31 octombrie 2011), numărul proiectelor cu nereguli la procedurile de achiziţie publică derulate de către beneficiari este de sub 3%, deci cifrele avansate în anumite publicaţii nu au nici un temei real.

Rezultatele reverificărilor comunicate de către Ministerul Afacerilor Europene au fost interpretate în mod neprofesionist şi tendenţios, în condiţiile în care, Programul Operaţional Regional are cel mai mare grad de absorbţie dintre cele şapte programe operaţionale care se derulează în România, respectiv 7,37%  – sume rambursate de Comisia Europeană în raport cu alocarea pentru 2007 –2013, conform datelor oficiale ale Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale.

Pentru corecta informare a publicului, solicităm redacţiilor care au publicat informaţiile eronate să publice şi punctul de vedere al MDRT.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top