Opinii

Poiana – primul sat din judeţ ce va dispune de gaze naturale

Astăzi, 20 octombrie, în satul Poiana s-a dat startul lucrărilor la reţeaua de distribuţie de gaze naturale. Astfel, Poiana a devenit primul sat din judeţul Constanţa unde vor ajunge gazele naturale. Reţeaua de gaze va avea o lungime de 15 kilometri, iar valoarea proiectului va ajunge la suma de 3,3 miliarde lei vechi.

La evenimentul dedicat începerii lucrărilor, au participat, alături de primarul George Scupra, Cristinel Dragomir, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Constanţa şi deputatul de zonă, Radu Babuş. În cadrul evenimentului, primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, a ţinut să precizeze: „Dacă oraşul Ovidiu a fost primul oraş în care au fost gaze, după Constanţa, acum putem vorbi de primul sat din judeţ cu gaze naturale. Este vorba despre un proiect amplu, cu o investiţie de 33 de miliarde lei vechi, în parteneriat cu Congazul. Contribuția Congaz este de 7,7 miliarde de lei vechi. Diferenţa este achitată de Consiliu Local Ovidiu. Congazul vine cu tot ceea ce înseamnă conductă, iar primăria vine cu săpături, utilaje, oameni şi racord. Vom lucra cu două echipe la foc continuu, să nu avem surprize neplăcute la venirea iernii. Începem lucrarea din satul Poiana către Ovidiu, iar ce-a de-a doua echipă va veni în sens invers, până când cele două echipe se vor întâlni. Ne dorim ca din primăvară să începem cu ramificarea reţelei în tot satul”.
De asemenea, edilul a ţinut să precizeze cât de important este acest proiect pentru locuitori: „Satul Poiana este o zonă în continuă dezvoltare cu aproximativ 300 de familii, cu 1100 de suflete şi cu investitori importanţi în zonă. Avem o fabrică de lactate şi o fabrică de detergenţi, care îşi vor rentabiliza acum activitatea. Spre bucuria noastră, Poiana este un sat unde tinerii vin să locuiască şi nu întâlnim exodul către oraş”.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top