Federația Română de Lupte (FRL) a organizat, la începutul lunii septembrie, campionatul de lupte greco-romane, eveniment dedicat micilor luptători. Competiția, desfășurată pe parcursul mai multor zile, a avut drept ring de bătălie chiar plaja din Costinești. Tinerii și-au etalat aptitudinile specifice, ducând la bun sfârșit o competiție fair-play, care s-a finalizat cu decernare de medalii și diplome binemeritate.
Evenimentul organizat de FRL s-a bucurat de susținerea și implicarea candidatului PNL la Primăria Costinești, Gheorghe Mechenici, dar și a unor agenți comerciali locali, asigurând participanților locuri de cazare cu masa inclusă. Tinerii s-au întrecut în diverse probe care le-a pus la încercare abilitățile și determinarea de a câștiga. Aceste competiții ajută tinerii să se formeze ca viitori campioni ai României.
Pentru implicare în proiect, Gheorghe Mechenici a primit o distincție din partea președintelui Federației Române de Lupte, Răzvan Pîrcalabu, pentru merite deosebite aduse la promovarea și dezvoltarea luptelor sportive în România. ”Voi susține dezvoltarea sportului în comuna noastră și voi înființa o echipă de luptă pentru copiii noștri. Trebuie să oferim sprijin și motivație tinerilor talentați și trebuie să îi ajutăm să persevereze în drumul sportiv pe care l-au ales”, a declarat candidatul PNL. Atât Federația Română de Lupte, cât și Gheorghe Mechenici declară că vor facilita și în anii următori organizarea concursurilor de lupte în Costinești.
