Din 2008, comuna Dăeni se aflã într-un amplu proces de dezvoltare, bazată pe strategii și proiecte europene. Ultimii 3-4 ani au adus în comuna Dăeni numeroase proiecte care au ridicat rapid nivelul de trai ai locuitorilor. Majoritatea investiþiilor s-au demarat cu ajutorul Consiliului Judeţean Tulcea, sau a Ministerului Dezvoltãrii, ori cu bani europeni. Dintre acestea, amintim extinderea şi modernizarea rețelei de alimentare cu apă potabilã, achiziţionarea unui buldoexcavator și un proiect de dezvoltare a infrastructurii şi îmbunãtăţirea serviciilor de bazã, alături de punerea în valoare a moștenirii culturale. Nu în ultimul rând, montarea unui sistem de alarmare civilă și de supraveghere video sunt alte două proiecte în curs de derulare.
Nici amenajarea spațiilor verzi nu a fost uitată, la fel cum nici baza sportivã multifuncţionalã nu a fost omisă de pe lista proiectelor. Poate unul dintre cele mai importante proiecte sunt construirea unui popas turistic cu debarcader și încurajarea activităţilor turistice. Proiectele pentru protejarea mediului sunt construirea unei rampe de gunoi și a unui spaţiu de depozitare a deșeurilor. Consolidarea sistemului rutier pe DJ 222F, Gârliciu-Dăeni, este o altã prioritate pentru administraţia localã din Dăeni. Pentru mandatul pe care tocmai l-a început, primarul Marian Gherghișan are în plan o serie de proiecte menite sã contribuie decisiv la continuarea procesului de dezvoltare a localitãții. Dintre acestea le amintim pe urmãtoarele:
– Amenajarea unui târg, în cadrul cãruia va funcţiona o piațã agroalimentară, cu toate amenajãrile necesare;
– Reabilitarea Cãminului Cultral, cu ajutorul surselor de finanþare prin Compania Naþionalã de Investiþii;
– Asfaltarea a 15 kilometri de drumuri prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Proiectul a fost început prin Hotărâre de Guvern, dar a fost oprit din cauza schimbărilor politice, survenite o dată cu venirea USL la guvernare.
– Construirea și amenajarea unui cimitir nou, pe o suprafațã de teren ce aparține primãriei;
– Atragerea investitorilor este una dintre prorităţile mele. Drept dovadă, avem deja în plan un parc de 133 de turbine eoliene. Proiectul este aprobat şi se află în curs de implementare.
