Opinii

Patru proiecte importante vor fi realizate cu bani de la bugetul local, la Băneasa

Atunci când vine vorba de proiecte ample ne-am obişnuit ca acestea să fie finanţate cu bani europeni pentru că fondurile de la bugetele locale sunt destul de mici, în raport cu nevoile comunităţilor. Primarul oraşului Băneasa, Ion Marin, se pare că a gasit soluţia.

Acesta ne-a declarat că anul acesta se vor dezvolta patru proiecte importante cu bani de la bugetul local, iar sumele necesare au fost strânse de anul trecut până în prezent. „Dacă porneam anul acesta să strângem bani pentru toate proiectele pe care le avem în plan, cu siguranţă nu ne-am fi încadrat în sumele strânse. Am reuşit să strângem o parte din bani anul trecut, iar în momentul de faţă mai avem de strâns echivalentul a 25% la unul dintre proiecte”, ne-a declarat primarul. Concret, proiectele pe care administraţia locală le are în plan sunt: amenajarea unui parc şi a unui spaţiu de joacă lângă grădiniţa din oraş, realizarea unui săli de sport, realizarea unei grădiniţe în cartierul Cărpiniş precum şi extinderea stadionului din oraş. „Într-o săptămână vom începe lucrările la parcul şi locul de joacă pentru copii ce va fi situat lângă grădiniţa din Băneasa. Cheltuielile pentru acest parc vor ajunge la suma de două miliarde de lei vechi, bani pe care îi avem deja. În maxim o lună vom începe şi lucrările la sala de sport. Noua sală va avea un teren de mini fotbal,unul de tenis şi altul de handbal. Valoarea prevăzută pentru acest proiect este de cinci miliarde de lei vechi, bani pe care am reuşit deja să îi strângem. În maxim două luni ambele lucrări vor fi finalizate. De asemenea, vom face o nouă grădiniţă în cartierul Cărpiniş. Noua clădire va cuprinde două săli de clasă, toalete şi va fi dotată corespunzător. Proiectul este deja făcut, iar banii îi avem în proporţie de 75% la sută. Grădinița va fi finalizată la sfârşitul acestui an. Un alt proiect la care vom lucra anul acesta este cel de reamenajare a stadionului din oraş. Proiectul este finalizat, iar cei aproximativ două miliarde de lei vechi cât ne va ajunge proiectul, îi avem deja. Concret, stadionul va fi extins şi reamenajat, se vor face tribune şi vestiare noi”, a adăugat edilul.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top