Fără categorie

Parteneriat UNPR-RSE – mediul de afaceri din Coreea de Sud

Parteneriat UNPR-RSE - afaceri din Coreea de Sud

Uniunea Națională a Patronatului Român – Regiunea Sud-Est (UNPR-RSE) anunță un parteneriat cu mediul de afaceri din Coreea de Sud. UNPR-RSE urmează să semneze un protocol de colaborare cu Busan Venture Business Association, un eveniment cu semnificație majoră pentru mediul de afaceri. Ceremonia va avea loc pe 9 septembrie 2024, la Hotel Opera din stațiunea Mamaia, Constanța.

Un nou parteneriat important pentru UNPR-RSE

Semnarea acestui protocol între UNPR-RSE și Busan Venture Business Association marchează un nou capitol în colaborarea internațională pentru mediul de afaceri românesc. Daniel Moraru, președintele UNPR-RSE, a subliniat importanța acestui pas: „Semnarea acestui protocol reprezintă continuarea procesului nostru de construire a unei rețele economice moderne și interconectate. Colaborarea cu Busan Venture Business Association ne permite să ne inspirăm din inovațiile tehnologice de vârf din Republica Coreea, oferind astfel noi perspective pentru dezvoltarea antreprenoriatului în regiunea noastră. Acest parteneriat deschide noi oportunități de afaceri pentru companiile din comunitatea noastră, stimulând schimburile de idei, tehnologii și infrastructură între România și Coreea de Sud”.

Acest acord reprezintă al doilea parteneriat de acest gen semnat de UNPR-RSE în acest an. În luna iunie, organizația a încheiat un protocol similar cu Uniunea Antreprenorilor Întreprinderilor Mici, Mijlocii și Privatizate din Ucraina, evidențiind astfel angajamentul UNPR-RSE de a dezvolta legături economice internaționale.

Prezență importantă a delegației coreene

La evenimentul de semnare va participa Mr. Sim Sooljin, Chairman al Busan Venture Business Association, care va reprezenta partea coreeană. Fondată în urmă cu 19 ani, sub conducerea lui Mr. Sim Sooljin, Busan Venture Business Association a devenit un punct de referință pentru afacerile de tip venture din regiunea Busan. Organizația sprijină dezvoltarea acestora prin proiecte de suport managerial, marketing, financiar și schimb de tehnologie. Acesta va fi însoțit de o delegație de reprezentanți și oameni de afaceri coreeni, consolidând astfel legăturile economice și culturale între cele două țări.

România, reprezentată de oficialități de seamă

România va fi reprezentată de Ioan Lucian, președintele UNPR, și Daniel Moraru, președintele UNPR-RSE, subliniind importanța pe care o acordă acest parteneriat. Momentul semnării protocolului va avea loc în prezența unor oficialități de seamă, care și-au confirmat deja prezența la eveniment.

Acest eveniment de semnare a protocolului nu este doar un simplu act formal, ci reprezintă un pas semnificativ în direcția dezvoltării economice comune între România și Coreea de Sud. Protocolul evidențiază potențialul României de a atrage investiții străine și de a dezvolta afaceri alături de unii dintre cei mai inovativi antreprenori din lume.

M.R.R.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top