Fără categorie

Nu instrumentelor de tortură, afirmă eurodeputaţii

26 iunie este Ziua Internaţională împotriva torturii. Convenţia împotriva torturii a intrat în vigoare în urmă cu 23 de ani. Într-o rezoluţie adoptată săptămâna trecută, PE îndeamnă statele membre să respecte interzicerea comerţului UE privind echipamentele de tortură, să trimită rapoarte periodice privind acordarea licenţelor de export şi să introducă sancţiuni. În plus, eurodeputaţii cer actualizarea listei obiectelor interzise.

Este întotdeauna interesant să luăm măsuri obligatorii, însă în continuare acestea trebuie să fie aplicate. Săptămâna trecută în cadrul sesiunii plenare, Parlamentul European şi-a exprimat dezacordul faţă de statele membre UE care nu respectă interdicţia privind comercializarea bunurilor utilizate ca echipamente de tortură sau care profită de deficienţele lor.

 

Eurodeputaţii au remarcat faptul că regulamentul european „nu include anumite echipamente de securitate care nu au nici o altă utilizare practică decât pentru tortură, cum ar fi bastoan…

26 iunie este Ziua Internaţională împotriva torturii. Convenţia împotriva torturii a intrat în vigoare în urmă cu 23 de ani. Într-o rezoluţie adoptată săptămâna trecută, PE îndeamnă statele membre să respecte interzicerea comerţului UE privind echipamentele de tortură, să trimită rapoarte periodice privind acordarea licenţelor de export şi să introducă sancţiuni. În plus, eurodeputaţii cer actualizarea listei obiectelor interzise.

Este întotdeauna interesant să luăm măsuri obligatorii, însă în continuare acestea trebuie să fie aplicate. Săptămâna trecută în cadrul sesiunii plenare, Parlamentul European şi-a exprimat dezacordul faţă de statele membre UE care nu respectă interdicţia privind comercializarea bunurilor utilizate ca echipamente de tortură sau care profită de deficienţele lor.

 

Eurodeputaţii au remarcat faptul că regulamentul european „nu include anumite echipamente de securitate care nu au nici o altă utilizare practică decât pentru tortură, cum ar fi bastoanele cu ţinte, […] cătuşele pentru degetul mare, cătuşele pentru degete şi şuruburile pentru zdrobit degetul mare şi alte instrumente paralizante cu electroşocuri”.

 

Uneori se pare că imaginaţia umană nu are limite. Este esenţial să ţinem pasul cu progresul tehnologic în acest domeniu trist”, a explicat Gabriele Albertini (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), Italia)

 

„Exemplele de instrumente de tortură arată cât de departe suntem de a fi perfecţi. Nu ne ridicăm la aşteptările şi propriile noastre angajamente […] Prevenirea şi eradicarea tuturor formelor de tortură în UE şi la nivel mondial este unul dintre obiectivele principale ale politicii UE privind drepturile omului”, a declarat Heidi Hautala (Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, Finlanda).

 

Prin această rezoluţie, Parlamentul European cere statelor să furnizeze informaţii suficiente cu privire la activităţile lor în acest domeniu: numărul de cereri primite, bunurile în cauză şi ţările destinatare. De asemenea, rezoluţia invită statele să îşi îndeplinească obligaţiile şi să informeze Comisia Europeană cu privire sancţiunile care vor fi aplicate în cazul în care reglementările din 2006 nu sunt respectate.

 

SURSA: PARLAMENTUL EUROEPAN

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top