Actualitate

Noul ambasador al Republicii Populare Chineze, în vizită la Tulcea

Sala Dobrogea a Consiliului Județean Tulcea a găzduit luni, 10 aprilie 2023, prima întâlnire oficială, cu autoritățile tulcene, a Excelenței Sale, dl. Han Chunlin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România.

Dumitru Mergeani, administratorul public al județului Tulcea, Mihai Huleni, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Alexandru-Dan Munteanu, prefectul județului Tulcea, Nicolae Bibu, administratorul public al municipiului Tulcea, Gabriel Teodosie Marinov, guvernatorul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” și Marian Tudor, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării”, au întâmpinat cu căldură delegația Ambasadei.

„Excelența Voastră, este prima dumneavoastră vizită la Tulcea dar, având în vedere experiența noastră anterioară cu reprezentanții diplomatici ai Republicii Populare Chineze, sperăm că veți reveni. După cum știți, Tulcea și China au o istorie frumoasă, care a început în anul 1995, prin semnarea Acordului de Cooperare cu municipalitatea din Suzhou. Începutul prieteniei noastre s-a concretizat în schimburi culturale, realizarea de expoziții de pictură și caligrafie. Au urmat schimburi în domeniul medical, medici tulceni beneficiind de instruire la Spitalul de Medicină Tradițională Chineză din Suzhou, iar bunele noastre relații au fost încununate de o colaborare economică, inițiată în urma deplasării unei delegații de oameni de afaceri tulceni la Suzhou. În urma acestui contact economic, a fost inițiat exportul de vinuri tulcene pe piața chineză.

O altă dimensiune, afectivă, a relației de colaborare a fost dezvoltată în perioada pandemiei, când Tulcea și Suzhou și-au acordat reciproc ajutor umanitar.

În ceea ce privește sprijinul acordat de Ambasada Republicii Chineze în România, nu pot să nu amintesc de inițierea, prin intermediul său, a contactului dintre județul Tulcea și Institutul Confucius din Brașov, în urma căruia lectori chinezi promovează limba și cultura chineză în rândul tinerilor și adulților din municipiul Tulcea.

Domnului Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, i-a fost decernat titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE de către municipalitatea din Suzhou. Acest titlu a reprezentat o recunoaștere pentru întregul județ, pentru efortul depus de ambele părți în vedere construirii unei relații durabile, avantajoasă pentru Tulcea și Suzhou!”, a declarat administratorul public Dumitru Mergeani.

Excelența Sa, dl. Ambasador Han Chunlin, a punctat principalele puncte de interes pentru misiunea sa la Tulcea: „Relația dintre Tulcea și China este lungă și fructuoasă. Vă mărturisesc că simt o apropiere față de Tulcea, deși este prima mea vizită aici, pentru că am simțit amabilitatea dumneavoastră prin intermediul scrisorii de felicitare transmisă la instalarea mea în funcție. România și China au o adevărată tradiție a prieteniei, anul acesta se vor împlini 74 de ani de la inițierea relațiilor diplomatice dintre cele două state, relații fundamentate pe respect și ajutor reciproc.

Deși situația internațională este în continuă schimbare, relația noastră bilaterală se bucură de stabilitate, mai ales în domeniul economic și comercial. China și România au un potențial extraordinar în acest domeniu și voi face toate eforturile pentru a identifica noi modalități de cooperare pentru oamenii de afaceri din ambele țări.

Tulcea are o poziție geografică extraordinară, resurse naturale, un mediu natural deosebit și căi de transport accesibile. Impresionat de un film românesc din anii 70, <Valurile Dunării>, am avut senzația că îmi regăsesc un vechi prieten atunci când am ajuns aici, pe malul fluviului. În urma vizitei mele la Tulcea vreau să vă cunosc mai bine județul și să devin un ambasador al Tulcei în relația cu mediul de afaceri chinez!”

„Excelența Voastră, vă mărturisesc că vă împărtășesc opinia vizavi de relațiile dintre România și China, Tulcea și Suzhou. Este îmbucurător faptul că ați menționat potențialul economic al județului nostru, pentru că ne mândrim cu fermierii noștri, cu industria alimentară, cu sectorul producător de energie regenerabilă! În contextul dezvoltării sustenabile, Tulcea are un potențial extraordinar de exploatare a unor resurse naturale regenerabile.

Având în vedere evidentele diferențe culturale care există între cele două țări – România și China, aș vrea, totuși, să subliniez că este esențial, în realizarea unor schimburi durabile, să fie asumate și acceptate, de către ambele părți, atât diferențele cât și elementele comune.

Acceptarea și respectul reciproc sunt fundamentul unor relații bilaterale de durată. Sunt convins că vizita la Tulcea vă va da șansa să cunoașteți locuri și oameni minunați, care vă vor determina să vă amintiți de județul nostru și să analizați noi modalități de colaborare!”, a declarat vicepreședintele Mihai Huleni.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top