Administrație Locală

Ministrul Teodorovici: A fost trimisă la Bruxelles cererea de finanțare pentru Podul Tulcea-Brăila

Ministrul Finanțelor Publice și, totodată, ministrul interimar al Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, s-a aflat, sâmbătă 25 mai, în vizită de lucru la Tulcea, pentru o trecere în revistă a stadiului mai multor investiții de infrastructură mare de la nivelul județului. Gazde din partea Consiliului Județean Tulcea au fost președintele Horia Teodorescu, vicepreședintele Dumitru Mergeani și administratorul public al județului, Vasile Strat. La întâlnire au mai participat deputații Anișoara Radu, Mirela Furtună și Lucian Simion, președintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării, Ilie Petre și președintele Filialei Județene Tulcea a A.Co.R, Eugen Ion.

„Domnul ministru Teodorovici a fost tot timpul lângă noi, reprezentanții județului Tulcea, și a revenit și astăzi la Tulcea pentru a transmite câteva mesaje importante cu privire la investițiile din județul nostru. L-am invitat pentru că doar la o masă rotundă pot fi rezolvate și alte probleme. Sunt convins că în următorii trei ani, se vor vedea schimbări majore în bine în județul Tulcea. Din punctul meu de vedere, lucrurile merg într-o direcție foarte bună în județul nostru, iar sprijinul pe care l-am avut în acest sens din partea domnului ministru a fost unul extraordinar“, a declarat președintele Horia Teodorescu.

Potrivit precizărilor ministrului Eugen Teodorovici, obiectivul de investiții cel mai important la ora actuală pentru România, podul de peste Dunăre Tulcea-Brăila, are ca termen de finalizare asumat de constructor luna august 2022. De asemenea, vineri, a fost trimisă la Bruxelles, la Comisia Europeană, cererea de finanțare pentru decontarea acestui obiectiv important din bani europeni.

„În discuțiile pe care le-am avut la Brăila, constructorul a spus foarte clar: luna august 2022 este termenul de finalizare a acestui obiectiv major, ceea ce înseamnă cu mult timp înainte de termenul asumat. Valoarea acestui obiectiv este de aproximativ 550 milioane de euro, din care vreo 340 de milioane de euro sunt fonduri europene și pentru care ieri, ca ministrul interimar al Fondurilor Europene, am trimis la Comisia Europeană întregul pachet de documente, astfel încât să putem cere rambursarea banilor deja cheltuiți pentru acest proiect. S-au cheltuit deja peste 100 de milioane de lei pentru tot ce a însemnat organizare de șantier și lucru efectiv până în prezent, iar avansul pentru constructor poate fi trimis până la finalul lunii iunie, undeva spre 300 de milioane de lei. Noi avem deja bani prevăzuți în buget, așa că nu mai are nimeni niciun motiv să spună că acest obiectiv nu se face. Cine trece prin zonă, poate vedea că se lucrează în mod susținut“, a declarat reprezentantul Guvernului.

Teodorovici a vorbit și despre alte proiecte de infrastructură, precum noua Sală a Sporturilor din Tulcea, extinderea și modernizarea Spitalului Județean de Urgență, pentru care licitațiile se vor lansa în luna iunie.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top