Deputatul liberal Michael Gudu consideră că noile proiecte de legi ale Justiției reprezintă un moment important pentru România, un angajament asumat prin programul de Guvernare. Gudu amintește și de declarația încurajatoare în acest sens a purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, în contextul ridicării Mecanismului de Cooperare și Verificare.
“Guvernul a adoptat noile proiecte de legi ale Justiției – lansate în consultare publică în luna iulie a acestui an de ministrul PNL al Justiției, Cătălin Predoiu – respectiv statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară și cel privind Consiliul Superior al Magistraturii. PNL consideră că adoptarea acestora reprezintă un moment important pentru România, mai ales din perspectiva ridicării Mecanismului de Cooperare și Verificare.
De altfel, adoptarea legilor Justiției, amânată timp de doi ani, este un angajament asumat prin Programul de Guvernare, dar și un obiectiv asupra căruia România s-a angajat prin PNRR. Pachetul de legi este susținut de întreaga coaliție de Guvernare și a primit avizul pozitiv al CSM. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a amintit declarația vicepreședintei Vera Jourova din timpul ultimei sale vizite în România: <Observăm o determinare politică și un impuls real pentru a avansa semnificativ în procesul de reformă>”, a transmis Michael Gudu.
