Comisia Europeană

Mănăstirile din România sunt pline de moaște false. Patriarhia tace și încasează bani!

La Iași s-au inventat moaștele unui apostol de-al lui Iisus: „Or fi adevărate sau nu… Noi credem”

Bisericile și mănăstirile din România sunt pline de rămășițele pământești ale unor preoți, călugări și sihaștri care nu au fost canonizați de către Biserica Ortodoxă. În afară de asta, în locurile de închinare găsim moaște și relicve ale unor sfinți recunoscuți, dar care nu sunt însoțite de documente care să le ateste autenticitatea, așa cum prevăd regulile bisericești. Deși aceste lucruri sunt cunoscute, Patriarhia nu se implică, căci moaștele aduc bani. În jurul acestor relicve s-a construit o adevărată industrie, în care Biserica produce și vinde cantități uriașe de obiecte (lumânări, iconițe, cărți etc), fără a plăti taxe.

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

„Sfinții” au fost rupți în bucăți și împărțiți mai multor biserici și mănăstiri

Vă prezentăm mai jos o listă cu câțiva dintre „sfinții” „necanonizați” și locurile în care sunt expuse:

Moş Gheorghe Lazăr – biserica din satul Parepa-Rușani, comuna Colceag, judeţul Prahova

Părintele Antim Găină și Părintele Vichentie Malău – Mănăstirea Secu, judeţul Neamţ şi mănăstirea Teghea, comuna Craidorolt, judeţul Satu Mare

Cuviosul Paisie şi Cuviosul Natan (călugări din secolul XVIII, de la Sihăstria Putnei) – mănăstirea Robaia, comuna Muşăteşti, judeţul Argeş, Biserica Sfinţii Voievozi, din Bogdăneşti, județul Suceava și la Pipirig, judeţul Neamţ

Cuviosului Sila (călugăr care a trăit la Sihăstria Putnei) – Sihăstria Putnei, la Pipirig, judeţul Neamţ, și la Biserica Sfinţii Voievozi, din Bogdăneşti, Suceava (alături de papucul despre care se spune că i-ar fi aparţinut Sfântului Spiridon)

Cuvioşii: Ermoghen, Nifon şi Nectarie, Moș Gheorghe Lazăr
Biserica Spitalului Judeţean din Suceava

Degetul Apostolului și Evanghelistului Ioan (lucru pur şi simplu şocant, căci istoria consemnează că mormântul acestuia a fost găsit gol, iar trupul său nu a fost descoperit niciodată!!!) –  Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din satul Vlădiceni, comuna Tomeşti, judeţul Iaşi

Ierarhul Ghenadie – Mănăstirea Putna

Mucenicii: Rafael, Ghedeon şi Ierarhul Vavila – Mănăstirea Putna

Părintele Ilarion Argatu – comuna Boroaia, judeţul Suceava

Cuviosul Ieremia (ucenic al Sfântului Paisie) – Schitul Sihla, comuna Vânători, județul Neamț

Neofit Sihastrul – Mănăstirea Ciolanu, comuna Tisău, județul Buzău și la Mănăstirea Stănişoara – Nucet, satul Păuşa – Călimăneşti, judeţul Vâlcea

Meletie Sihastrul – Mănăstirea Stănişoara – Nucet, satul Păuşa – Călimăneşti, judeţul Vâlcea

Cuviosul Arhimandrit Atanasie Lisavenco – Mănăstirea Celic Dere, sat Telița, comuna Frecăței, județul Tulcea

Sfinți de la Aiud („sfinți” ai închisorilor) – Mănăstirea Saon, județul Tulcea

La Vlădiceni se află degetul Apostolului Ioan. Istoria spune că moaștele lui nu au fost găsite!

Un caz asupra căruia merită insistat este cel legat de degetul Sfântului Evanghelist Ioan, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus. Călugării de la mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din satul Vlădiceni, comuna Tomeşti, judeţul Iaşi, se laudă că ar deține un deget la Apostolului. Acest lucru revoluționează întreaga istorie a Bisericii Creștine, căci mormântul Evanghelistului, situat în Turcia, era gol în momentul descoperirii și nimeni, niciodată, nu a dat de urma moaștelor.
La fel de bizar este că ziarul oficial al Patriarhiei, cotidianul Lumina, a publicat în ediția din 07 Aprilie 2008, un articol cu titlul „Comorile de la Mănăstirea Vlădiceni”, în care se menționează clar că în lăcașul de cult se află Moaștele Sfântului Ioan Evanghelistul!
Am cerut explicaţii unui oficial al Mitropoliei Moldovei. Preotul Dosoftei Şcheiul, de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi recunoaşte că moaştele „sfinților” nerecunoscuți nu ar trebuie expuse spre închinare. Cât despre moaștele Sfântului Ioan Evanghelistul, cică la o mănăstire din Mitropolia Moldovei a fost expus chiar și capul (!): „Există o evlavie populară legată de unii călugări care au avut o viață mai deosebită. În mod normal moaștele lor nu ar trebui expuse spre închinare, până când Sinodul Bisericii nu îi canonizează. Dar aceasta este treaba fiecărui stareț de mănăstire și a episcopului locului. Cât despre moaștele Sfântului Ioan Evanghelistul, noi am avut la Mănăstirea Slatina din Suceava chiar și capul său, iar degetul se află în prezent la Mănăstirea Vlădiceni. Dacă dumneavoastră spuneți că moaștele nu au fost descoperite… Nu știu ce să spun. Noi le-am găsit într-o raclă de argint. Că or fi adevărate sau nu… Noi credem!”. Și îi păcălim pe credincioși să creadă și ei, am adăuga noi.

Papuci și fesuri de sfinți

În afară de „moaștele” acestor „sfinți” nerecunoscuți, prin biserici și mănăstiri se găsesc o sumedenie de relicve ce le sunt atribuite unor sfinți reali, dar fără documente care să le ateste autenticitatea sau proveniența. Conform regulilor bisericești, moaștele trebuie să fie însoțite de unul dintre cele trei documente: Certificat de autenticitate (emis de un antropolog), Gramata (emis de un episcop) sau Act de donație.
Pe lângă moaște, am găsit tot felul de relicve legate de sfinți importanți ai creștinătății, tot fără documente: papuci și fesuri, haine, lemn din Crucea Mântuitorului, un potir în care ar fi fost ținut un picior al Sfântului Ioan Botezătorul sau… o „copie binecuvântată la faţa locului a Giugiului de la Torino!
Am încercat să discutăm și cu reprezentanții Patriarhiei, care s-au ferit să comenteze prezența moaștelor false în biserici și mănăstiri. Ni s-a transmis doar că nu există un inventar al moaștelor din România și că dacă dorim alte explicații trebuie să luăm legătura cu fiecare episcopie în parte. Până în prezent, singura eparhie care a răspuns prompt solicitării noastre a fost Arhiepiscopia Tomisului. Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a dispus să fie scoase de la închinare toate moaștele necanonizate, precum și cele care nu sunt însoțite de documente. Vom reveni.

Canonizarea, între reguli bisericești și interese ideologice și politice

Oficial, canonizarea unor sfinți este un proces complex, care se desfășoară în mai multe etape și presupune reguli și criterii clare. Pe de altă parte, în acest demers intervin adesea și rațiuni politice, ideologice sau economice. Un exemplu ar fi canonizarea voievodului Moldovei, care a devenit Ștefan cel Mare și Sfânt pe 15 iulie 1992, fapt ce a stârnit multe controverse.
În ultimii ani, o serie de asociații naționaliste, dar și duhovnici cunoscuți precum Părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, au cerut cu insistență canonizarea „Sfinților închisorilor” comuniste. Patriarhia s-a abținut de la orice reacție, mai ales în contextul în care mulți dintre cei care au suferit în temnițele comuniste au făcut parte din Mișcarea Legionară. În acest context, BOR se teme probabil că „legalizarea” acestor „sfinți” ar provoca un adevărat scandal internațional.
Patriarhia este la fel de ezitantă și în cazul unor preoți și călugări, cinstiți întocmai ca sfinții de către urmașii lor din diverse mănăstiri, mai ales în Moldova. Trupurile lor sunt păstrate în racle așezate în biserici și paraclise, unde se organizează pelerinaje în care credincioșii merg și se închină la sfinți necanonizați. Fenomenul a luat amploare în ultimii ani, o dată cu împrăștierea fragmentelor din „moaștele” acestor „sfinți” în întreaga Românie. Oamenii Bisericii au înțeles că această practică reprezintă o rețetă sigură de succes financiar!

 

Actualitate

To Top