În ultimii 20 de ani, terorismul a schimbat politica globală, agenda politică și viața de zi cu zi a multor cetățeni. Mai mult, a schimbat guverne. Terorismul a decis rezultatul alegerilor din SUA și al celor din Spania – în anul 2004. Acum, terorismul revine în prim-plan, ridicând mingea la fileu când extremei drepte, când stângii oportuniste. În paralel, „lupra anti-corupție” vine tare pe turnantă, pentru a face concurență terorismului/anti-terorismului. Discursul politic, concursul de programe și idei au trecut în plan secund. Mai importante sunt bombele – cele mediatice, sau cele reale.
Un articol de Răzvan PETRE
Alegerile recent încheiate în Franța și Anglia au reprezentat un superb spectacol al ciocnirii celor două noi metode de luptă politică. Ele s-au desfășurat pe fondul atacurilor sinucigașe din Paris, Manchester și alte orașe vest-europene, precum și pe fondul afacerilor de corupție. Victorios în Franța, Macron a fost candidatul anti-sistem, anti-corupție, în timp ce Le Pen a fost candidatul ciber-teroriștilor și al mașinilor-capcană. Runda aceasta a fost câștigată – cel puțin în aparență – de lupta anti-corupție.
Istoria acestor metode alternative de a face politică e una îndelungată. În ultimele decade, bombele au făcut și au desfăcut jocul politicienilor angrenați în lupta anti-terorism. George Bush junior, a cărui popularitate după doar un an de mandat se prăbușea mai dihai ca a lui Iohannis, a avut o carieră strălucită, clădită pe bombe și atentate. Atentatele de la 11 septembrie au avut efecte politice de durată (pe lângă faptul că i-au umplut de bani pe cei care au apucat să cumpere dolari în secunda doi, când valoarea lor scăzuse drastic). Popularitatea lui Bush a crescut peste noapte fără ca el să fă făcut ceva (spre deosebire de alti politicieni, Bush nici măcar nu a vizitat locul atentatelor, decât la zile bune după producerea lor). Iar „Războiul împotriva terorismului” l-a dus la un al doilea mandat ce părea imposibil în 2001.
În 2004, teroriștii au lovit la Madrid. Guvernul Aznar, care ducea o campanie dură împotriva ETA, a dat vina pe teroriștii basci – variantă în care ar fi avut de câștigat. Stânga politică și mediatică au spus că în spatele atacului a fost Al Qaeda și că bombele au fost plantate ca rezultat al implicării de către Aznar a Spaniei în Al Doilea Război din Irak. Poliția a descoperit că teroriștii erau arabi, iar rezultatul alegerilor a fost răstunat de atacul terorist și de minciunile lui Aznar. Ulterior, ancheta, procesul și cercetarea atentatelor de către specialiști au dus la concluzia că atât Aznar, cât și adversarii lui victorioși au mințit în egală măsură. În spatele atentatelor nu fusese Al Qaeda, la fel cum nu fusese ETA. Dar timpul de la prima explozie până la momentul votului a fost atât de scurt, încât opinia publică nu a putut fi informată corect și a votat – în locul celui pe care îl acuzau de minciună – pe un alt mincinos.
În 2017, scenariul e aplicat din nou cu succes. Cu o zi înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, Franța „e zguduită de un nou atentat terorist”. Alegerile se petrec sub spectrul amenințării teroriste, ce bântuie Franța și restul Europei de vest în ultimii ani. Acestuia i se alătură un nou „spectru”, de modă mai nouă, dar la fel de eficient în materie de execuții electorale: anticoruptia.
După ianuarie 2017, multiple reprezentante ale mass media din România ne-au îmbătat cu apă rece, anunțându-ne că protestele anticorupție din țara noastră i-au inspirat pe cetățenii altor țări, care au ieșit și ei în stradă, după modelul românesc. Varianta aceasta poate fi valabilă doar în măsura în care am considera că metoda protestelor anticorupție a fost testată în România. Altfel, străinii care s-a manifestat împotriva metehnelor clasei politice au fost mult mai targetați decât românii. În Franța, de exemplu, nu a ieșit nimeni să protesteze împotriva „hoților”, a ordonanțelor, sau a politicienilor. Ci împotriva lui X sau Y. Cea mai redutabilă victimă în războiul anti-corupție din Franța a fost Francois Fillon. Până în ianuarie 2017, Fillon era creditat cu prima șansă de a câștiga alegerile prezidențiale. Apoi ziarul Le Canard Enchaine (specializat în satiră și informații „pe surse”) a publicat un articol în care se spunea că soția sa ar fi încasat ilegal aproape 1 milion de euro. În următoarele două luni, Fillon a fost tocat mărunt, ancheta de presă fiind extinsă și asupra copiilor lui, pe care acesta i-ar fi angajat și plătit ilegal. S-a ajuns până la punctul în care procurorii l-au chemat la audieri, moment în care șansele lui s-au evaporat. După primele episoade ale anchetei de presă și după demararea investigației penale, Fillon s-a prăbușit în sondaje, chiar dacă republicanii și o parte din susținători și-au reafirmat sprijinul pentru candidatura sa, iar Fillon a clamat un „asasinat politico-judiciar” îndreptat împotriva sa. Cel care a profitat de pe urma acestui scandal de corupție a fost actualul președinte – Emmanuel Macron. Deși cei doi candidați nu aveau nimic în comun (Fillon e de centru-dreapta, reprezentant al Sistemului, în timp ce Macron e de centru-stânga, reprezentant au unui partid nou, anti-Sistem), toate voturile pierdute de candidatul republicanilor au ajuns la Macron. Reproduc mai jos graficul rezultatelor din sondaje ca sa vedeți și dvs. minunea – rezultatele celor doi sunt în oglindă. (vezi foto – Fillon cu albastru deschis, Macron cu galben – sursa foto: Wikipedia)
Aceeași armă anti-corupție a fost folosită și împotriva Marinei LePen. Investigată de OLAF pentru fraude cu fonduri europene și angajări fictive, Marine LePen s-a trezit cu imunitatea europarlamentară suspendată fix cu o lună înainte de alegeri.
Multe ziare l-au criticat pe Macron, care la o zi după primul tur de scrutin a dat o mare petrecere. Acesta însă știa ce știa – cu Fillon răpus și LePen ținută în șah de lupta anti-corupție, era câștigător cert. Până pe ultima sută de metri, LePen a mizat pe bombe – atacurile de la Paris și Londra, și chiar un atentat cu cocktail Molotov în sediul ei de campanie. Dar propriile afaceri de corupție au pus-o în situația în care nu a putut contabiliza pe deplin efectul acestor atentate.
Nu la fel s-a întâmplat în Anglia. Aici premierul Theresa May convocase anticipate, căutând să profite de pe urma dezordinii generale din sânul partidului laburist, unde liderul Jeremy Corbyn era contestat pe față de o majoritate a colegilor de partid. Apoi au venit bombele din Manchester și atacurile din Londra. La o zi după atentatul de la Manchester, sondajele i-au pus pe laburiști la cel mai apropiat scor de partidul Theresei May, din ultimii 5 ani, cel puțin. Tensiunea teroristă s-a menținut până în zilele dinaintea scrutinului, iar Corbyn a speculat faptul că Theresa May, pe când ocupa poziția de Ministru de Interne, a dispus reducerea personalului Poliției cu câteva mii de posturi. Ceva mai norocos ca Marine LePen, Corbyn a făcut surfing pe valul de atentate, fără a fi vizat de vreun scandal de corupție, iar rezultatul a fost unul spectaculos.
Trecând în revistă marile competiții electorale din ultimul an, putem trage câteva concluzii, pe care o să le trecem, provizoriu, la capitolul „coincidențe”. Mai întâi, alegerile din SUA, Franța, Marea Britanie au fost precedate de atentate și de discuții aprinse pe tema imigrației.
Apoi, de fiecare dată, cei care au avut de câștigat politic de pe urma atentatelor au fost pro-Rusia. Trump a avut enorm de câștigat de pe urma hackerilor ruși iar detalii ale unor întâlniri bizare cu oficiali ruși și apropiați sau membri ai echipei sale de campanie sunt dezvăluite aproape zilnic în SUA. LePen și al său Front Național – care au solicitat și primit zeci de milioane de euro finanțare de la bănci apropiate Kremlinului – au atins un scor istoric în Franța. Atât Trump, cât și LePen sunt avocații unei apropieri de Rusia, LePen mergând până la promisiunea că ar fi recunoscut Crimeea ca teritoriu rus, dacă ar fi fost aleasă președinte. Un alt avocat al apropierii de Rusia și al ridicării sancțiunilor este Jeremy Corbyn – autorul semi-victoriei din alegerile engleze, al cărui succes se întemeiază parțial pe carisma sa, parțial pe seria de atentate pre-electorale.
O altă coincidență demnă de notat este aceea că cea mai eficientă contrapondere la strategia „eu vă voi scăpa de atentate” este „lupta anti-corupție”. Aceasta îl ține actualmente în șah pe Trump, după ce a fost unul din factorii majori ce au contribuit la eșecul adversarei sale – Hillary Clinton. Tot anti-corupția a frânat-o pe Le Pen și l-a îngropat pe Fillon, pecetluind soarta alegerilor din Franța. Singurul care a scăpat de anti-corupție este Corbyn – prea sărac și cinstit pentru a fi prins direct sau indirect cu ceva probleme penale. Cel puțin deocamdată…
La cum merg lucrurile, ar trebui să ne așteptăm la niște atentate în Germania, prin august-septembrie anul acesta. Nu de alta, dar combinația bombe + imigrație + alegeri a produs o instabilitate politică fără precedent în SUA, Franța și Marea Britanie. Doar Germania mai lipsea de pe listă.
