Locuinţele pentru tineri aflaţi in dificultate din Tulcea vor avea consum de energie aproape de zero. Proiectul este în valoare de peste 6 milioane de Euro și va fi finanțat din fonduri europene.
Primarul Municipiul Tulcea, Ştefan Ilie, a anunţat că în cadrul proiectului deja aprobat se vor construi 72 de unități de locuit, pe strada Taberei FN, în 12 module a câte 6 locuințe, cu un regim de înălțime: P+1 E+M. Suprafața construită desfășurată a unui modul va fi de 462,24 mp, după modelul tip, pus la dispoziție de minister.
Investiția se numește ,,Creșterea accesului la locuințe de calitate pentru tinerii aflați în dificultate, prin construirea de locuințe nZEB plus, în municipiul Tulcea”. Aceasta a obținut finanțare în cadrul Componentei C 10 – Fondul local din PNRR.
,,nZEB” este un concept devenit obligatoriu în construcții: clădiri cu un consum de ENERGIE aproape de ZERO, altfel spus, clădiri cu performanță energetică foarte ridicată.
„Una din principalele probleme ale orașului, care îmi este sesizată de sute de locuitori încă din prima zi de mandat, este nevoia de locuințe de toate tipurile.
În consecință, alături de colegii din aparatul de specialitate, am căutat soluții pentru a găsi resursele financiare construirii unor locuințe noi, în acest caz, pentru persoanele aflate în dificultate.
Cunoaștem cu toții că există locuințe sociale unde gradul de mizerie și de degradare al imobilelor este atât de ridicat, încât singurele soluții sunt desființarea lor și construirea altora, după noi condiții și cu reguli clare de utilizare.
Mulțumesc, ca de fiecare dată, tuturor colegilor care muncesc la întocmirea cererilor, achiziția resurselor aferente, elaborarea documentelor și care înțeleg mecanismul obținerii finanțărilor europene!”, a transmis Ștefan Ilie, primarul Municipiului Tulcea.

Așa vor arăta locuințele cu consum energetic aproape zero
