COMUNICATE

La prima adiere de vânt, debarcaderul lui Scupra s-a facut praf!

La fix patru luni de la inaugurarea cu mare pompă a debarcaderului de jucărie al lui Scupra, obiectivul are nevoie de reparaţii capitale. Deşi in noaptea dinspre 4 şi 5 aprilie 2016 vântul nu a bătut foarte tare, improvizaţia pe care Primaria Ovidiu a dat 2 miliarde de lei a dovedit că ce scriam în urmă cu trei săptămâni este adevărat: Că este o lucrare de mântuială, prost proiectată şi executată dezastruos. Aşa cum se poate vedea şi din filmul ce însoţeşte acest articol, puntea debarcaderului s-a rupt în mai multe locuri, pontoanele s-au decuplat, iar unii din stâlpii balustradei s-au îndoit sau au fost smulşi cu totul din podea. (click pe foto pentru a mări)

Un articol de Răzvan PETRE

Stricarea debarcaderului ii da frisoane lui Scupra, care avea această improvizaţie la loc de cinste pe lista puţinelor promisiuni de campanie pe care a reuşit să le împlinească. Cu debarcadeul făcut praf, primarul îi mână tare pe constructorii care lucrează la parcul electoral de pe malul lacului, în speranţa că aceştia vor reuşi să termine lucrarea înainte de alegeri. Şi că el va reuşi să mai spele din ruşinea de 2 miliarde de lei care este debarcaderul în ruină.
Până una alta, Primăria lui Scupra se chinuie să ascundă gunoiul sub preş. La vederea camerelor, oamenii din primărie i-au transmis paznicului să nu de dea voie să facem fotografii şi să ne evacueze din zona debarcaderului.

{youtube}006zfUIJpcI{/youtube}

Cod rosu de incompetenţă

Vazând halul în care arată debarcaderul din Ovidiu după doar un cod galben de vânt (în zona Constanţa – Ovidiu sunt decretate 10-20 de coduri galbene de vânt anual), am realizat că numai un noroc a făcut ca improvizaţia de pe malul lacului să ţină patru luni. Probabil că amplasamentul debarcaderului – pe fundul unui mic golf – a ferit construcţia de efectele furtunilor anterioare.
Dupa câteva ore de vânt şi valuri de dimensiuni medii, ingineria de pe malul Lacului Siutghiol s-a făcut bucăţi. Segmentele pontonului erau rupte în mai multe locuri. Primul tronson era aproape desprins de restul pontonului, şipcile punţii erau rupte şi se frecau între ele (vezi foto – click pentru a mări), iar schela de acces mai avea puţin şi cădea în apă. În câteva locuri, balustra era ruptă, iar stâlpii ieşiseră din şuruburi sau fuseseră îndoiţi. Vorba unui prieten – dacă aşa arată debarcaderul după un cod galben, la cod portocaliu probabil că ar fi trebuit să fie pescuit de pe fundul lacului…
În condiţiile acestea, devine evident că oamenii din Primăria Ovidiu se fac vinovaţi în cel mai bun caz de o crasă incompetenţă. Cum să avizezi şi să recepţionezi o lucrare atât de proastă, încât la prima adiere se face bucăţi?!?

Obiectiv public – accesul interzis!

După publicarea articolului anterior, oamenii lui Scupra au lansat zvonul că fotografiile făcute de noi ar fi trucate, sau ar fi mai vechi. Ca să nu trebuiască să se folosească iarăşi de asemenea scuze penibile, ei au găsit de data aceasta o metodă mai bună: Paznicul de la o firmă privată care asigura supravegherea debarcaderului a fost anunţat telefonic să ne interzică să facem fotografii. După ce ne-a comunicat că Primăria interzice fotografiatul în zona debarcaderului, acesta ne-a escortat înafara perimetrului.
Am profitat totuşi de scurta discuţie cu el, pentru a-l întreba dacă a folosit cineva debarcaderul din Ovidiu pentru a da o barcă la apă. Paznicul ne-a confirmat verbal ceea ce constatasem anterior – că rampa de acces este aşa de prost construită, încât practic nu poate fi folosită. Unghiul de incidenţă cu malul este prea mare şi este practic imposibil să treci cu vreun vehicul peste marginea de beton, fără să rămâi suspendat. De altfel, pentru a preveni accidente de acest gen, oamenii lui Scupra au interzis şi accesul pe rampă – în capătul aleii este pus un sac cu nisip care blochează drumul.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top