Consiliul European

Jurnalişti care gem

Cu toţii ştiţi cu ce se ocupă presa din Marea Britanie – îi denigrează pe români, aruncă petarde naţionaliste, sperie populaţia cu Bau-Baul imigraţiei din România şi Bulgaria, minte, mistifică, perverteşte realitatea. La fel, ştiţi cine e Simona Halep – noul star al tenisului mondial, ambasador al sportului din România şi al imaginii noastre în lume, motiv de mândrie naţională şi aprope câştigătoare a turneului de la Paris (realizare de care a despărţit-o doar neşansa). Articolul ăsta este despre ce nu ştiţi.

Un articol de Răzvan PETRE

După finalul dramatic al turneului feminin Roland Garros 2014, mass media românească de toate orientările, formele, mărimile şi culorile a ridicat-o în slăvi pe Simona Halep. I s-au închinat ode, a fost asigurată că pentru noi ea este o învingătoare, i s-a mulţumit şi toată lumea a căzut de acord că jocul ei a fost perfect, dar că „n-a fost să fie!” La vreo 24 de ore de la finală, presa a schimbat placa: De la „Eroi au fost, eroi sunt încă…” s-a trecut la variaţiuni ale hitului românesc infinit multiplicabil „Ne-au mâncat arbitrii!”
Această schimbare nu a venit de la declaraţiile tenismenei (care e prea matură şi prea smerită să dea vina pe alţii), ci… din presa engleză. Se ştie deja – jurnaliştii români sunt cititori fideli ai presei din Anglia, acesta fiind principalul motiv pentru care aflăm aproape zinic despre campania împotriva românilor, sau despre isprăvile hilare ale savanţilor britanici (nu v-aţi întrebat de ce nu ni se spune nimic sau aproape nimic despre cele ale savanţilor germani, francezi, americani? ăia nu dau strâmbe chiar niciodată?). Tot din presa engleză am aflat că Simona nu a pierdut numai din cauza neşansei ci şi „datorită” şicanelor Şarapovei şi ezitărilor arbitrului.
Cum e oare posibil ca acea presă ostilă românilor să se metamorfozeze peste noapte în susţinătoarea unei românce şi să sară la beregata celor care îi vor răul? Explicaţia nu ţine de politica editorială, ci de modul de a funcţiona al presei engleze. Ei lucrează cu experţi: la economie scrie un economist, la politică externă scrie unul care a fost acreditat ani de zile pe lângă ambasade, la sport au cuvântul foşti sportivi de perfomanţă. Chiar şi la departamentul „denigrat români” sunt tot experţi – în scos gunoiul de sub preş şi deformat realitatea. Presa engleză nu şi-a schimbat brusc părerea despre noi. Singura diferenţă este că de data aceasta s-a scris despre un român la altă secţiune decât aceea de cancanuri şi dezinformări.
În România, în schimb, sunt la putere amatorismul şi slugărnicia. Grăbiţi să o ridice în slăvi pe Simona şi să se dea pe lângă personalitatea sportivă a anului, jurnaliştii presei centrale au scăpat esenţialul – acela că în finala de la Roland Garros, care s-a tranşat la o diferenţă minimă, Şarapova a câştigat prin abilitatea de a trage de timp, de a distruge concentrarea adversarei şi de a specula slăbiciunea dubioasă a arbitrului de scaun. Toate astea au fost aflate (în special de către cei care nu au vizionat partida pe Eurosport) din presa engleză. Până şi guru Cristian Tudor Popescu (cel care, de când e PSD la Putere, s-a apucat de scris despre tenis) a scăpat acest subiect.
Cât despre antenişti, ei s-au reunit post factum în sabatul tradiţional de la Sinteza zilei, pentru a ne anunţa descoperirea lor şocantă – aceea că Şarapova geme. Bine că nu au „descoperit-o” încă pe Monica Seleş, care părea că vomează, sau că îşi dă duhul la fiecare minge jucată. Printre experţii care şi-au dat cu părerea despre performanţele vocale ale Şarapovei s-au numărat maestrul Ţopescu (scos de la naftalină, la n’şpe ani de la precedentul său comentariu), Mircea Badea (cel care la meciul naţionalei de fotbal comenta mişcările de stretching ale celor scoşi la încălzire) şi Mihai Gâdea (care la România – Grecia spunea că speră într-o înfrângere „adică România să înfrângă Grecia!”). Cam asta e diferenţa între noi şi ăia din vest – la ei se gâfâie pe terenul de tenis, la noi se gâfâie prin presă…

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top