Fără categorie

Investiiile n sntate sunt prioriti absolute pentru Consiliul Judeean Bacu

Drago Benea, preedintele Consiliului Judeean Bacu a susinut miercuri, 10 august 2011 o conferin de pres n care a prezentat stadiul proiectelor cu finanare european derulate de ctre instituie. Consiliul Judeean Bacu are n prezent, n derulare un numr de 13 proiecte, aflate n diverse stadii de implementare. Prin Programul Operaional Regional (P.O.R.) 2007-2013 va fi reabilitat drumul judeean DJ 252, Huruieti – Giceana – Parincea – Bibireti – Buhoci. Drumurile judeene 119F, Caiui – Pralea i DJ 116, Trgu Ocna – Oituz au fost deja finalizate, investiia nsumnd peste 8 milioane de Euro. Proiectul „Schi Parc Slnic Moldova” se afl n faza precontractual iar proiectul de promovare a judeului Bacu – Probactur, ca destinaie turistic se afl deja n implementare.

Prin Programul Operaional Dezvoltarea Capacitii Administrative – P.O.D.C.A. se deruleaz trei proiecte care vizeaz creterea calitii serviciilor furnizate cetenilor de ctre administraia public local, valoarea acestora situndu-se n jurul… Drago Benea, preedintele Consiliului Judeean Bacu a susinut miercuri, 10 august 2011 o conferin de pres n care a prezentat stadiul proiectelor cu finanare european derulate de ctre instituie. Consiliul Judeean Bacu are n prezent, n derulare un numr de 13 proiecte, aflate n diverse stadii de implementare. Prin Programul Operaional Regional (P.O.R.) 2007-2013 va fi reabilitat drumul judeean DJ 252, Huruieti – Giceana – Parincea – Bibireti – Buhoci. Drumurile judeene 119F, Caiui – Pralea i DJ 116, Trgu Ocna – Oituz au fost deja finalizate, investiia nsumnd peste 8 milioane de Euro. Proiectul „Schi Parc Slnic Moldova” se afl n faza precontractual iar proiectul de promovare a judeului Bacu – Probactur, ca destinaie turistic se afl deja n implementare.

Prin Programul Operaional Dezvoltarea Capacitii Administrative – P.O.D.C.A. se deruleaz trei proiecte care vizeaz creterea calitii serviciilor furnizate cetenilor de ctre administraia public local, valoarea acestora situndu-se n jurul valorii de 650.000 de Euro.

Promovarea produselor de piscicultur i acvacultur i gestionarea fondului piscicol se realizeaz prin intermediul a dou proiecte finanate prin Programul Operaional Pescuit, P.O.P.

Sntatea reprezint unul dintre domeniile n care Consiliul Judeean a fcut investiii mari. Preedintele Consiliului Judeean, Drago Benea afirma c „sntatea este prioritatea zero. Dovad este statistica realizat de Ministerul Sntii care situeaz Consiliul Judeean Bacu pe locul 3 ca i investiii. Competitori n clasament sunt Bucuretiul care are fonduri mai mari dect ale Ministerului Sntii i Clujul care a fost favorizat din perspectiva alocrii fondurilor. n acest context, a spune c moral, Consiliul Judeean Bacu se afl pe primul loc n ierarhia investiiilor i a interesului pentru sntatea concetenilor”. Cifrele sunt cel mai bun argument – n 2011, Bacul a investit aproape 18 milioane RON n proiectele viznd acest sector. Consiliul Judeean a ctigat nc dou proiecte, de achiziionare a echipamentelor pentru SMURD, n valoare de peste 3 milioane de Euro. Acestea se deruleaz concomitent cu investiiile din sectorul Pediatrie, cu reabilitarea Seciei de Primiri Urgene Moineti i cu modernizarea seciei de Anestezie – Terapie Intensiv.

„Un proiect important este reabilitarea seciei de Oncologie – Radioterapie, pe baza unui parteneriat public – privat. Din pcate, deocamdat treneaz din cauza inadvertenelor legislative. Sperm ca din aceast toamn s putem demara lucrrile i n acest sector”, a mai spus Drago Benea. Foto: Florin Popescu

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top