Marţi, 24 mai 2011, Bogdan Mănoiu, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), a avut o întrevedere cu doamna Natalia Gherman, vice-ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova (MAEIE), aflată în vizită oficială în România.
Susţinerea obiectivului de integrare europeană al Republicii Moldova şi asistenţa pe care Guvernul României, în calitate de depozitar al unei experienţe valoroase în ceea ce priveşte procesul de aderare la UE, o poate acorda Republicii Moldova în acest sens au fost principalele aspecte abordate în cadrul întrevederii de astăzi.
Cei doi oficiali au convenit asupra unei colaborări mult mai strânse, atât la nivel politic, cât şi la nivel tehnic, colaborare care să se înscrie în contextul punerii în aplicare a Declaraţiei Comune privind instituirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova pentru Integrare europeană a R. Moldova. Cooper…
Marţi, 24 mai 2011, Bogdan Mănoiu, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), a avut o întrevedere cu doamna Natalia Gherman, vice-ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova (MAEIE), aflată în vizită oficială în România.
Susţinerea obiectivului de integrare europeană al Republicii Moldova şi asistenţa pe care Guvernul României, în calitate de depozitar al unei experienţe valoroase în ceea ce priveşte procesul de aderare la UE, o poate acorda Republicii Moldova în acest sens au fost principalele aspecte abordate în cadrul întrevederii de astăzi.
Cei doi oficiali au convenit asupra unei colaborări mult mai strânse, atât la nivel politic, cât şi la nivel tehnic, colaborare care să se înscrie în contextul punerii în aplicare a Declaraţiei Comune privind instituirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova pentru Integrare europeană a R. Moldova. Cooperarea la nivelul Departamentului pentru Afaceri Europene va viza, în special, armonizarea legislativă, asigurată prin consultări şi transfer de expertiză, precum şi prin facilitarea contactelor cu experţi din cadrul ministerelor de linie, din domeniile aflate în sfera negocierilor cu Uniunea Europeană.
Astfel, s-a convenit asupra unor contacte bilaterale cu frecvenţă ridicată între experţii moldoveni implicaţi în negocierea sau transpunerea unor dosare europene şi experţii din cadrul Departamentului pentru Afaceri Europene, atât pe componenta negocierilor propriu-zise cu Uniunea Europeană, cât şi pe componenta transpunerii şi implementării legislaţiei europene în legislaţia naţională. În acelaşi context, cei doi demnitari au subliniat oportunitatea realizării unui schimb de experţi între DAE şi MAEIE pe durate determinate, în vederea stimulării transferului de expertiză către partenerii din R. Moldova.
În acelaşi timp, în cadrul discuţiilor, ministrul Bogdan Mănoiu a asigurat partenerii moldoveni că România va continua să pledeze, la nivelul instituţiilor europene şi în relaţia cu statele membre UE, pentru recunoaşterea meritelor individuale ale Republicii Moldova în procesele de pregătire pentru aderare.
Vice-ministrul Natalia Gherman a prezentat stadiul negocierilor pentru noul Acord de Asociere, precum şi demersurile efectuate de R. Moldova în ceea ce priveşte încheierea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător şi degajarea deciziei UE de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni.
Convorbirile bilaterale au pus în evidenţă voinţa comună de a imprima caracter sistematic relaţiilor de cooperare dintre DAE şi MAEIE, sens în care a fost agreată continuarea discuţiilor pe temele abordate mai sus în cadrul unei vizite apropiate la Chişinău a şefului Departamentului pentru Afaceri Europene al Guvernului României.
Departamentul pentru Afaceri Europene