Fără categorie

Întâlnirile secretarului de stat Doru Costea în marja vizitei la New York, cu ocazia Adunării Generale ONU

Tip: 

Comunicat de presă

Secretarul de stat Doru Costea a avut luni, 26 septembrie 2011, o întrevedere bilaterală cu omologul din Sudanul de Sud, Majol Guandong.

Cei doi oficiali au apreciat că Sudanul de Sud, cel mai nou stat membru al ONU, va trece printr-o perioadă de tranziţie în care procesele de reconciliere şi reconstrucţie sunt esenţiale. România poate împărtăşi experienţa sa de transformări democratice în special în domenii precum alegerile, promovarea democraţiei şi reconstrucţia instituţională. Cei doi secretari de stat au convenit asupra necesitaţii aprofundării dialogului bilateral şi pe viitor.

În marja vizitei la New York, cu ocazia Adunării Generale a ONU, secretarul de stat Doru Costea a mai avut întâlniri cu liderii principalelor organizaţii evreieşti americane (precum American Jewish Committee şi B’nai B’rith) şi cu funcţionarii internaţionali români la ONU.

Întâlnirea cu liderii principalelor organizaţii evreieşti americane a o…

Întâlnirea cu liderii principalelor organizaţii evreieşti americane a oferit ocazia unui schimb de opinii privind relaţiile SUA-România, cooperarea României cu organizaţiile evreieşti, teme de politică externă de interes reciproc, realităţile sociale interne din România, cât şi educarea societăţii române în spiritul toleranţei, nediscriminării, combaterii antisemitismului şi cultivării memoriei Holocaustului.

Secretarul de stat Doru Costea a evidenţiat că, recent, a avut loc comemorarea a 70 de ani de la pogromul de la Iaşi (27-29 iunie 1941) şi a salutat iniţiativa Institutului Naţional „Ellie Wiesel”, în colaborare cu alţi parteneri şi autorităţi locale, de  a organiza o serie de evenimente comemorative. „Astfel de acţiuni subliniază, o dată în plus, angajamentul nostru de a transmite cunoştinţele şi de a prezerva memoria tragediei. Această grea moştenire ne aminteşte de nevoie constantă de a lupta împotriva urii şi a intoleranţei”, a evidenţiat secretarul de stat.

Totodată, a subliniat că Guvernul român a întreprins eforturi consistente în ultimii ani pentru a pune în aplicare concluziile şi recomandările din raportul final emis de către Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România.

Considerăm că a fost creat un adevărat model regional în această privinţă. Aş dori să subliniez rolul deosebit şi din ce în ce mai important pe care Institutul Naţional „Elie Wiesel” pentru Studierea Holocaustului îl are în România”, a declarat oficialul român.

În completarea cadrului legislativ complex privind combaterea antisemitismului şi a discriminării, autorităţile române au creat programe educaţionale  în şcoli şi licee, iar numeroase centre universitare au dezvoltat programe de studiu al Holocaustului”, a arătat secretarul de stat Doru Costea.

În cadrul întâlnirii cu funcţionarii internaţionali români la ONU, secretarul de stat Doru Costea a transmis apreciere pentru activitatea desfăşurată de aceştia în structurile Organizaţiei Naţiunilor Unite. Creşterea numărului de funcţionari internaţionali (în toate organizaţiile internaţionale) reprezintă o prioritate pentru diplomaţia română.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top