În vederea executării lucrărilor de reabilitare a rezervorului de înmagazinare de la nivelul rețelei de alimentare cu apă din mun. Medgidia, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei de luni – 29 mai 2023, ora 22:00, până marți – 30 mai 2023, ora 04:00 dimineața.
În acest timp vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
– Spital (tronsonul delimitat de str. Mărgăritarului și Tineretului) și strada Spitalului;
– Zona Vest – blocurile VS-uri și cartierul de case, Est (parțial) și Hidrofor;
– Berărie – porțiunea cuprinsă de str. Rahovei cu Lupeni;
– Catanga – tronsonul delimitat de străzile Panseluțelor și Ovidiu, precum și cei de pe strada Lt. Oprea Haraciu (blocurile D si E);
– Satul Remus Opreanu.
Investiția face parte din Contractul de lucrări CL 31 –“Stație tratare apă, rezervoare și conducta transport Hârșova; Gospodării de apă Năvodari; Reabilitare stație de ape uzate și conducta de refulare Mamaia Sat; Gospodării de apă Valu lui Traian; Reabilitare rezervor Medgidia; Stație de clorare Vadu Oii”, în valoare totală de aproximativ 41 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).
