Actualitate

Informare RAJA – Cădere de tensiune la Stația de Tratare și Pompare Palas Constanța

În această seară, 20 noiembrie 2025, în jurul orei 20.00, la nivelul Stației de Pompare și Tratare Palas din municipiul Constanța s-au produs mai multe fluctuații de tensiune, urmate de o întrerupere totală a energiei electrice, ceea ce a determinat oprirea pompelor de apă. Imediat, s-au făcut manevrele de repornire a sistemelor de la nivelul stației, dar alimentarea cu apă a orașului Constanța nu se mai realizează la parametri optimi. Zonele Brătianu, Palas, Baba Novac, Faleză Sud, CET, Viile Noi, Medeea, Km 4, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Kaufland, Oborului, Casa de Cultură, Balada, I. L. Caragiale, aleea Garofiței, strada Dezrobirii, Compozitori, Coiciu, Inel I, Inel II, bd. 1 Mai, Depozite – Halta Traian, Str. Interioară, Zona Industrială, precum și localitatea Năvodari, înregistrează presiuni scăzute la robinete, iar în funcție de consumurile înregistrate și de configurația rețelei, la etajele superioare se poate constata chiar lipsa apei.

Dacă nu vor apărea noi fluctuații sau căderi de tensiune și având în vedere lungimea rețelei și volumul necesar pentru reîncărcarea acesteia, estimăm că furnizarea apei potabile va reveni la parametri optimi în aproximativ două ore.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Dezvaluiri.Ro is established in 2005

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top