Actualitate

Informare RAJA – Atenție, se oprește apa în localitatea Mihail Kogălniceanu!

În vederea executării lucrărilor de modernizare la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada Unirii din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, joi – 12 mai 2022, în intervalul orar 07.00 – 20.00.

Vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitatea Mihail Kogălniceanu. Investiția face parte din Contractul de lucrări CL7 – Rețele de apă și canalizare Lumina, Corbu și Mihail Kogălniceanu, în valoare totală de aproximativ 24 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și cuprinde reabilitarea conductelor magistrale și a celor de distribuție apă potabilă pe o lungime de aproximativ 10 km.

RAJA S.A. amintește consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top