Proiectul „Eficientizarea consumului de energie electrică” dezvoltat de administraţia publică locală din Adamclisi, prin finanţare nerambursabilă, este aproape finalizat. Până la data de 1 iunie va fi dat în folosinţă sistemul eolian pentru producerea energiei electrice şi instalația de producere a biogazului.
Mai exact, a fost construit un sistem hibrid compus din turbină eoliană de 200 kw şi o instalaţie de biogaz de 100 m3, pentru producerea de energie electrică. Energia astfel produsă se va descărca în sistemul energetic național și se va deduce din consumurile înregistrate de comună pentru iluminatul administrațiilor publice și iluminatul public. Valoarea totală a proiectului este de 5.147.986,00 lei, valoarea totală nerambursabilă fiind de 4.072.556,60 lei. Contribuţia comunei Adamclisi la acest proiect este de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, respectiv, 83.113,40 lei. Potrivit primarului Anton Burcea, proiectul a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat între comuna Adamclisi cu Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie.
