Fără categorie

Cum a acționat Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, pe cod portocaliu

Consiliul Județean Constanța a anunțat că joi, 18 ianuarie, la ora 15.00, pe toate drumurile din județ se circulă în condiții de iarnă, nefiind șosele blocate. Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (RAJDP) a intervenit cu 54 de utilaje de deszăpezire, inclusiv cele 6 freze și șenilata din secția Topraisar. Lucrările au fost monitorizate în teren de către președintele CJ, Marius-Horia Țuțuianu.
„Cele mai afectate tronsoane au fost: DJ 392 – Dumbrăveni-Independența-Movila Verde, DJ 391 A – Șipote-Furnica, DJ 222– Pietreni- Peștera și segmentul Târgușor – Mihail Kogălniceanu, precum și pe DJ 226 B în raza comunei Pantelimon. Pe tronsonul DN 22 – Mihai Viteazu – Constanța se circulă cu dificultate, motiv pentru care recomandăm șoferilor să folosească că rută alternativă variantă DJ 226 – Mihai Viteazu – Corbu – Năvodari”, spun reprezentanții CJ Constanța.

Din cauza viscolului, au fost raportate incidente izolate pe DN 22 C, unde un autoturism a derapat și a intrat într-un copac, fapt ce a cauzat blocarea temporară a circulației pe acest tronson. De asemenea, pe DJ 392, un microbuz a rămas blocat între localitățile Independența și Dumbrăveni. Echipele RAJDP au intervenit și au însoțit autovehiculul în proximă localitate. Din cauza vântului, pe DJ 224, în zonă comunei Siliștea, mai mulți stâlpi au cedat și au blocat carosabilul.
Începând de la oră 11.00 și până la oră 17.00 a fost instituită restricția de tonaj, pentru autovehiculele cu masă de peste 3,5 tone, pentru toate drumurile județene din cauza codului portocaliu de vânt puternic și căderi de zăpada.
Echipele de intervenție ale Consiliului Județean Constanța asigură permanență în această perioadă, iar locuitorii județului pot semnala RAJDP pentru orice problemă la următoarele numere de telefon: 0735.00.88.02, 0241.693.527

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top