Interviu

Iacobov toarna beton în rezervatia Cheile Dobrogei-Casian

Echipa de investigatii a saptamânalului DEZVALUIRI a descoperit ca un grup de interese condus de omul de afaceri Corneliu Iacobov toarna betoane în cel mai pitoresc loc din Dobrogea, Cheile Dobrogei-Pestera Casian. Proiectul celor ce au distrus rezervatia arheologica si ornitologica de lânga cetatea Histria, vizeaza construirea unei statiuni turistice, cu lac artificial, spatii de cazare si agrement. Spectaculoasa rezervatie Cheia cuprinde mai multe platouri carstice, cu stânci modelate în chip bizar de ape, cu canioane si pesteri, cu vagauni si paduri. În afara de frumusetea peisajului, zona este importanta din punct de vedere arheologic, palentologic, dar mai ales religios. Caci în satul Casian s-a nascut unul dintre parintii Bisericii crestine universale, Sfântul Ioan Casian.

Un articol de Mihai Razvan ROTARU

Înca din urma cu câtiva ani au început sa ajunga la Constanta zvonuri despre o statiune turistica ce urmeaza sa se construiasca în aceste locuri de o frumusete salbatica. Se spune chiar ca acesta a fost motivul real pentru care comuna Târgusor, de care apartinea administrativ zona Casian, s-a rupt în doua. Am mers la primaria Târgusor pentru a lamuri misterul, înca din acea perioada si nimerit chiar într-o zi în care primarul Iulian Bârsan era la Constanta pentru a discuta tocmai despre hotarul dintre Târgusor si noua comuna Gradina. Ne-a întâmpinat viceprimarul Ion Stoica. “Zvonurile sunt adevarate. O firma a concesionat de la primarie 50 de hectare de teren în zona Chei-Casian, chiar la limita padurii. Ei au promis ca vor face o statiune turistica în zona si ca vor angaja numai oameni de-ai locului. Deocamdata ei au adus documentele pentru eliberarea certificatului de urbanism si urmeaza sa faca rost de avize de la Consiliul Judetean pentru a le fi eliberata autorizatia de constructie. Firma care a concesionat se numeste…Grup Sud, nu mai stiu exact”. L-am ajutat noi pe viceprimar sa-si “aminteasca”: e vorba de Grup Media Sud, firma controlata din umbra de contestatul om de afaceri bacauan Corneliu Iacobov, în prezent cercetat penal. Primarul Bârsan avea sa ne confirme toate informatiile primite de la subalternul sau si sa adauge ca în urma unor discutii purtate la Oficiul de Cadastru, zona Casian va reveni comunei Gradina. “Ramâne de vazut daca Primaria Gradina va prelua concesiunea. Firma concesionara vrea sa faca acolo un lac pe vreo 60 de hectare, pe care sa îl populeze cu peste si sa aduca ambarcatiuni de agrement. De asemenea, vor fi construite spatii de cazare”, ne-a declarat primarul.
Iacobov a avut însa o problema cu terenul. În mijlocul suprafetei de 50 de hectare concesionate de el de la primarie, se aflau noua hectare de teren detinut de localnici. Desi primarul sustine ca în discutiile pe care le-a avut cu proprietarii de teren le-a prezentat doar generic variantele pe care le au daca vor sa cedeze terenul catre Grup Media Sud, oamenii ne-au declarat ca Bârsan s-a transformat în agent imobiliar pentru firma sus numita si chiar a avansat sume si variante de schimb cu alte terenuri. Pâna la urma, oamenii au acceptat.

Agrement si hoteluri, în rezervatie

Nu mai devreme de sâmbata trecuta, la Casian lucrarile erau în toi. Drumul ce leaga Cheile Dobrogei de pestera, altadata desfundat, e acum cârpit, din loc în loc, pentru masinile pline de nisip si pietris. La poalele impresionantului abrupt stâncos de la Casian, au început excavarile, pe o suprafata uriasa. Trebuie sa fie vorba de cele 60 de hectare unde va fi amenajat lacul. În extremitatea dinspre satul Casian se vede deja un dig impunator, strapuns de o scurgere prin care va trece râuletul Casimcea. Dincolo de dig, un deal întreg a fost retezat, pentru constructiile ce se vor ridica acolo.
Pentru toate astea, GMS a amenajat, chiar la marginea padurii un santier în toata regula, cu basculante si excavatoare, ba chiar si niste rulote pentru coordonatorii lucrarilor. Muncitorii sunt adusi în fiecare zi din satul Cheia, cu microbuze inscriptionate Grup Media Sud.
Statiunea turistica a lui Iacobov va strica definitiv linistea micutei comunitati de calugari din manastirea ce poarta numele Sfântului Casian. Chiar daca asezamântul religios înfiintat în anul 2003 e dincolo de “brâul” de stânci, pe platoul împadurit, viata religioasa a acestor calugari e strâns legata de pestera sfântului. Ei au amenajat o poteca spre pestera, cu indicatoare de orientare si podete de sustinere, pe care îi ghideaza pe cei care viziteaza manastirea. La sarbatori mai mari, calugarii coboara si fac slujbele în grota. Staretul Iustin nu pare deloc încântat de proiectul lui Iacobov, dar spune ca nu are ce sa faca. El ne-a soptit chiar ca investitorii de la Casian au încercat sa îl ia de partea lor promitându-i, printr-un intermediar, ca vor da bani pentru drumul pâna la manastire. Dar pâna acum toate promisiunile au ramas doar vorbe.

Jaf arheologic si ecologic la Histria, marca GMS

Grup Media Sud este societatea care a provocat un scandal monstru în anul 2003 atunci când, tot de dragul unei investitii în turism, a distrus noua morminte antice si o portiune din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. E vorba de binecunoscuta statiune “plantata” de Iacobov în coasta cetatii Histria. Dupa ce a obtinut o parte din teren de la Institutul de Crecetare-Dezvoltare Marina “Grigore Antipa” si o alta de la Primaria Istria, Grup Media Sud s-a apucat sa excaveze o suprafata uriasa de pamânt, chiar daca nu avea nici un fel de aprobare. A luat nastere astfel un sistem de lacuri legate între ele prin canale, vile cochete, un turn de observatie pentru vânatoare, pontoane pentru acostarea salupelor si chiar un heliport. Desi reprezentanti ai Muzeului de Istorie, ai Admnistratiei Deltei si ONG-urilor au protestat, santierul a mers mai departe. Lucrarile au fost blocate abia la începutul anului acesta, când au circulat zvonuri despre punerea sub sechestru a complexul, odata cu deschiderea dosarului penal pe numele lui Corneliu Iacobov. În realitate, el si-a schimbat doar proprietarul.

Casian, întemeietorul monahismului

Sfântul Ioan Casian s-a nascut pe la jumatatea secolului IV, în satul întemeiat de stramosii sai pe valea râului Casimcea. El a primit o educatie aleasa la cele mai bune scoli ale vremii, probabil chiar la Tomis. Memoriile sale ne spun ca, înca de mic, Ioan Casian a fost atras de crestinism, pe care l-a deprins atât ca doctrina cât si ca mod de viata. El a trait un timp ca sihastru în pestera care îi poarta numele, lânga satul natal. Marturie stau obiectele si inscriptiile descoperite în grota de catre arheologi. Pe la vârsta de 20 de ani, Casian a parasit definitiv tinuturile natale, împreuna cu parintele sau spiritual, Gherman. Cei doi au cutreierat Tara Sfânta si Pustiul Egiptului, un loc în care sihastrii crestini, retrasi în grote, îsi cautau mântuirea sufletului. Casian si Gherman au mers apoi la Roma si Constantinopol, cele doua capitale ale lumii civilizate, unde au fost hirotoniti preoti. Ioan Casian a studiat teologia, participând la marile dezbateri ale epocii si a devenit repede un teolog recunoscut. El s-a retras la Marsilia unde a întemeiat doua manastiri; într-una din ele a trait pâna la moarte. Ioan Casian este considerat unul dintre întemeietorii monahismului vest- euro pean.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top