Litoralul românesc

Groapa de gunoi de la Costinești, pericol pentru SIGURANȚA NAȚIONALĂ?

Scandalul în jurul gropii de gunoi de la Costinești este departe de a se finaliza. Dacă în urmă cu câteva luni Agenția de Protecția Mediului Constanța a emis o autorizație integrată de mediu investiției firmei Iridex Group Salubrizare SRL pentru groapa de gunoi (act care a născut numeroase controverse), acum vine rândul Armatei să fie deranjată de această „rampă ecologică”.

Într-o adresă transmisă de Ministerul Apărării Naționale – Statul Major al Forțelor Aeriene – către un petiționar se arată că groapa de la Costinești perturbă buna funcționare a stației de radiolocație din cadrul unității militare Schitu – Costinești. Cu alte cuvinte, radarele militare, cele care au rolul de a monitoriza activitatea pe Marea Neagră, nu funcționează la parametrii normali din cauza gropii de gunoi din apropiere, amenajată de firma Iridex. Cel mai probabil, cauza acestor perturbări constă în înălțimea anormală și neautorizată a mormanelor de gunoi.
Statul Major al Forțelor Aeriene arată în adresa la care făceam referire că „documentația tehnică pentru rampa ecologică aparținând SC Iridex SRL, amplasată în vecinătatea unității militare de la Schitu/Costinești, a fost avizată de către Ministerul apărării Naționale în anul 2004. În opinia noastră, considerăm că nu au fost respectate în totalitate condițiile prevăzute în documentația propusă spre avizare”.
Iar aceste abateri ale firmei Iridex au drept consecințe „diminuarea anumitor parametri de funcționare ai unor stații de radiolocație dislocate în unitatea militară de la Schitu”, se arată în adresa MAPN.
Rămâne de văzut dacă Armata va tolera în continuare această stare de fapt, care ar putea constitui chiar un pericol pentru siguranța națională.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top