Politic

George Șișcu: Investiții de impact pentru județul Tulcea prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”

Deputatul George Șișcu, reprezentant al județului Tulcea în Parlamentul României, a adus în atenția publicului două noi contracte de finanțare semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Aceste contracte au la bază două proiecte esențiale pentru comunitățile tulcene, respectiv reabilitarea drumurilor din municipiul Tulcea și dezvoltarea unui sistem de distribuție a gazelor naturale în Luncavița. Deputatul Șișcu a subliniat importanța acestor investiții și a evidențiat rolul primarilor Ștefan Ilie și Aurel Iorga în implementarea acestor proiecte.

„Ambele proiecte își leagă numele, ca inițiator, de colegul meu Ștefan Ilie, actualul primar al orașului reședință de județ și fost primar al Luncaviței,” a declarat deputatul George Șișcu.

Ieri, deputatul a fost prezent la semnarea acestor contracte de finanțare între ministrul Adrian Ioan Veștea, în calitate de reprezentant al finanțatorului – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, și primarii Ștefan Ilie din Municipiul Tulcea și Aurel Iorga din Luncavița.

Deputatul Șișcu a subliniat că, în calitate de membru al coaliției care asigură guvernarea, se asigură că toate proiectele comunităților beneficiază de sprijinul financiar necesar pentru a fi dus la bun sfârșit:„ PNI „Anghel Saligny” ne asigură resurse financiare esențiale pentru investiții în comunitățile noastre, în special pe acele capitole care nu mai sunt acoperite de fondurile europene. Ca liberali, parte a coaliție care asigură guvernarea, ne asigurăm că toate proiectele comunităților noastre beneficiază de sprijinul financiar necesar pentru a fi duse la bun sfârșit. Niciodată în istoria recentă a României localitățile nu au mai beneficiat de atât de multe programe naționale și pe fonduri europene de finanțare”.

„Felicitări, domnilor primari, mulțumiri ministrului VEȘTEA pentru sprijinul necondiționat pe care îl acordă dezvoltării comunităților noastre”, a mai transmis deputatul.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top