Deputatul George Șișcu a avut o întâlnire de lucru la sediul CNAIR cu Directorul General Cristian PISTOL. Discuția a vizat stadiul documentației privind realizarea Drumurilor Expres Brăila-Tulcea și Tulcea-Constanța, aflat în faza studiilor de fezabilitate și, ulterior, a proiectării.
„Preocuparea mea esențială și i-am prezentat-o, din nou, domnului PISTOL, este aceea ca termenele convenite cu societățile care realizează această documentație vitală să nu fie încălcate, pentru a avea licitațiile de execuție într-un orizont de timp previzibil și rezonabil.
Concret, am aflat astăzi că pentru Drumul Brăila-Tulcea prestatorul reanalizează variantele de traseu, în baza datelor de trafic la nivelul anului 2019 disponibile în Modelul Național de Transport. În vederea elaborării Analizei Multicriteriale de Traseu, experții Jaspers au emis în data de 20.10.2022 o serie de observații, acestea fiind în curs de implementare.
Pentru Tulcea-Constanța, în vederea definitivării variantelor de traseu sunt în curs de analiză conexiunea cu Autostrada A4 în zona Ovidiu, precum și descărcarea dinspre Municipiul Tulcea, unde traseele propuse intersectează poligonul MApN din zona comunei Cataloi.
În paralel, CNAIR, prin CESTRIN, va efectua o analiză de trafic în baza datelor furnizate de contorii de trafic, urmând ca în prima parte a anului 2023 să fie disponibile și datele aferente recensământului de trafic efectuat în 2022.
Voi monitoriza atent, etapă cu etapă aceste proiecte, pentru că nu ne mai permitem întârzieri în construirea infrastructurii vitale pentru Dobrogea”, a declarat George Șișcu.
George Șișcu a discutat cu directorul CNAIR despre Drumurile Expres Brăila-Tulcea și Tulcea-Constanța
By
Posted on