Un om din Pitești a fost ucis cu brutalitate de niște polițiști, care l-au dat cu capul de asfalt și l-au călcat în picioare până l-au lăsat fără suflare. Imediat în media română au apărut paralele cu un caz similar din SUA, cel al lui George Floyd. Însă, așa cum voi arăta în acest articol, diferențele dintre cele două cazuri sunt definitorii, nu asemănările dintre ele. În America, cazul a devenit unul simbol pentru lupta manifestanților de stânga împotriva atitudinilor rasiste și violente din Poliție, în timp ce în România este vorba de atitudinea de stăpân a polițiștilor mârlani și de lipsa de responsabilitate a unui sistem mafiot, nereformat indiferent câte cadavre lasă în stradă. Dar, să detaliem:
În SUA și în alte țări ca Marea Britanie, George Floyd a devenit stindardul luptei împotriva rasismului din secțiile de poliție și a Poliției per ansamblu, în unele locuri. Uciderea lui nu a căpătat întâmplător această valoare simbolică – au mai fost și alte cazuri în care bărbați de culoare au fost uciși de polițiști, dar aceia fie fugiseră, fie atacaseră pe polițiști, deci nu puteau deveni simboluri ale „negrului nevinovat ucis cu sânge rece”. Floyd, în schimb, a fost relativ pașnic, iar uciderea lui cu atât mai nejustificabilă. Chiar și așa, există diferențe substanțiale între cazul George Floyd și cel al bărbatului ucis la Pitești.
În cazul lui George Floyd, acesta fusese arestat pentru plasarea de bancnote false. Avusese de la început un comportament agitat, și se opusese introducerii sale în mașina poliției, invocând faptul că e claustrofob. Polițiștii americani aveau așadar motive să creadă că el comisese o infracțiune, că era probabil sub influența drogurilor și că se opune procedurii de arestare.
În cazul românului ucis la Pitești, acesta nu comisese nimic, iar Poliția teoretic acționa pentru protejarea lui de un mic incendiu la terasa la care se afla. Trecută de prima tinerețe și aflată sub o puternică influență a alcoolului, victima din Pitești abia se ținea pe picioare și nu era un pericol pentru nimeni (decât cel mult pentru el însuși). Nu a atacat polițiștii, iar din imaginile incidentului reiese că nici nu încurca cu nimic intervenția la incendiu. Mai mult, imaginile de la fața locului surprind alți clienți aflați pe terasă în exact același loc, unii chiar așezați la mese, alții în picioare în spatele viitoarei victime. Practic, accesul de violență al bestiei cu epoleți și al complicilor lui nu are nicio justificare în situația de la fața locului.
Are însă o justificare în brutalitatea și lipsa de respect pentru cetățeni, cultivate de șefii Poliției în ultimii ani. Acum 11 luni, în plină stare de urgență, pe rețelele de socializare și ceva mai puțin pe ecranele televiziunilor circulau imagini cu polițiști și jandarmi care loveau cu bestialitate pe cei ce încălcau regulile. Întrebat de aceste abuzuri, șeful poliției, chestorul Despescu, răspundea în stilul lui bolovănos de buștean noduros rostogolit pe o uliță pietruită, că polițiștii sunt eroii din linia întâi care salvează Țara și Poporul.
Un an mai târziu, România are exact la fel de mulți morți la milionul de locuitori cât are Suedia – țară în care nu sunt și nu au fost niciodată de la începutul pandemiei măști, stări de urgență, carantine totale sau parțiale. Țară în care nu a fost impusă nicio amendă pentru nerespectarea recomandărilor și în care nu a fost nimeni bătut pentru că a ieșit pe stradă fără mască. Deci, în final, toate tevatura cu regulile și toată mascarada au avut exact efectul prezis de puținii oameni de știință care și-au păstrat demnitatea: În cazul în care carantinele au o minimă eficiență, ele nu fac decât să amâne vârful epidemiei pentru următorul sezon rece. Deci rezultatul a fost zero barat. Iar tot ce a rămas e povestea cu polițiștii care „se sacrifică”, în timp ce toți ăilalți sunt niște „iresponsabili” care trebuie amendați cu cele mai mari amenzi din lume și care pot fi snopiți în bătaie – fără ca cel care îi snopește să suporte o minimă consecință.
Poate ați uitat de scandalul celor doi tineri torturați de polițiștii cărora le reproșaseră cu nu poartă mască. Când toată ziua ți se spune că ești un erou care se sacrifică și că ăilalți – români de rând – sunt niște scârnăvii iresponsabile, când însuși șeful poliției române acoperă și trece sub tăcere abuzurile tale, cum să nu ți se urce la cap? Cum să tolerezi ca un „iresponsabil” de rând să fie „recalcitrant” cu tine, ditamai „eroul” din linia întâi?
O altă diferență dintre cazul George Floyd și ce s-a întâmplat la noi ține de atitudinea justiției. În SUA, polițiștii vinovați au fost puși pe liber a doua zi, sunt acum închiși și merg la proces cu șanse să obțină sentințe de 40 de ani pentru principalul vinovat și 10-20 de ani pentru complici. În Românica, cele două victime torturate de polițiștii din București au murit suspect la puțină vreme de la debutul anchetei, iar ca o coincidență 6 din cei 9 polițiști criminali sunt în libertate. Iar în cazul agresorilor bărbatului de la Pitești, procurorii au început prin a deschide dosar penal pentru ucidere din culpă (de parcă polițiștii ar fi călcat din greșeală victima pe gât, în timp ce se grăbeau să stingă focul). Această bătaie de joc flagrantă a fost corectată, încadrarea actuală fiind lovituri cauzatoare de moarte – 6 la 12 ani. Corelând toate capetele de acuzare și având în vedere mersul justiției în România, peste 2-3 ani și o carte scrisă în pușcărie, criminalii de la Pitești sunt liberi să urineze pe mormântul victimei. Asta – în cel mai bun caz… În cel mai rău, se invocă circumstanțe medicale și de altă natură. Victima e moartă (deci nu mai poate să-și susțină cauza), iar martorii se vor gândi la ce au pățit victimele torturii din București înainte să depună mărturie împotriva polițiștilor.
Încă o diferență vine din modul în care văd autoritățile aceste incidente. În SUA, imaginile uciderii au provocat o condamnare dură din partea poliției și politicienilor. În România, primul ministru a declarat că a cerut „o anchetă rapidă”. Nu o anchetă temeinică, ci una rapidă… Iar ministrul de interne a declarat că „ancheta va face lumină”. Adică, cum ar veni – deocamdată nu știm ce s-a întâmplat, avem nevoie de ancheta ca să înțelegem imaginile difuzate pe toate televiziunile. Cineva să îi dea ministrului Bode ochii înapoi, vă rog!
Bode a mai adăugat un lucru: Că ancheta va lămuri „cine este vinovat de moartea acestui om indiferent cum s-a comportat el.” Ce rost avea acea adăugire? Cel de a oferi, din start, o circumstanță atenuantă polițiștilor criminali. Cum ar veni, nu e normal să omori un om care e recalcitrant. Este, poate, normal să umpli de sânge și să îl abandonezi pe câmp, așa cum s-a întâmplat anul trecut la București…
E un banc sec în care medicul îi spune pacientului că are o veste bună – fata doctorului a intrat la facultate – și o veste proastă – aceea că pacientul are cancer și e pe moarte. Bode probabil nu poate face diferența între bancuri și realitate, pentru că a început declarația de presă prin a spune că are o veste bună și una proastă. Cât de diliu trebuie să fii să vorbești de vești bune, într-o declarație în care te referi la uciderea cu bestialitate a unui om? Dacă Bode ar fi făcut afirmația asta în SUA, a doua zi s-ar fi ridicat un milion de oameni și ar fi ars din temelii Washingtonul. La noi, nimeni nu își pune problema că ministrul care arată atâta lipsă de bun simț ar cam trebui dat afară, eventual în șuturi.
De ce nu își pune problema? Pentru că în România e o tradiție ca poliția să mușamalizeze treburile murdare. La aceeași conferință de presă, Bode a mințit cu nesimțire: „Știu ce s-a întâmplat, în timp ce interveneau la un incendiu, polițiștii au încercat să încătușeze un bărbat de 63 de ani aflat sub influența băuturilor alcoolice care refuza să părăsească locația și devenise recalcitrant. Din păcate, bărbatul a intrat în stop cardio respirator și, din păcate, a decedat.” Diferențele dintre minciunile lui Bode și imaginile uciderii sunt flagrante: Omul nu a murit din păcate, ci fiind dat repetat cu capul de asfalt și călcat de patru polițiști. De încătușat nu l-a încătușat nimeni, ci l-au dat direct cu capul de pământ, iar omul nu încurca pe nimeni, fiind deja înafara „locației”.
Minciunile lui Bode sunt un ecou al minciunilor purtătorului de cuvânt al IPJ Argeș, Florian Popa, care a declarat că bărbatul ucis avea asupra lui medicamente (l-or fi buzunărit polițiștii, după ce l-au ucis?) și că „polițiștii au intervenit pentru evacuarea bărbatului deoarece acesta era în pericol, fără a folosi forță excesivă.” Dacă mai vreți o diferență – poliția română, ca de obicei, nu dă numele agresorilor și nici pe al victimei – acest George Floid de România.
Îl anchetează cineva pe purtătorul de cuvânt mincinos? Nu. Și asta pentru că nu are cine să ceară o anchetă. De la Blaga încoace, M.A.I. e condus de miniștri de mușama – ștergi mizeria de pe ei cu buretele, iar în cel mai rău caz îi întorci pe partea cealaltă. Iar purtătorul de cuvânt mincinos, de la Argeș, e un tip pus pe funcție de un șef, care la rândul lui e pus de un alt șef, și așa mai departe, niciunul pe drept, toți pe numiri directe ale superiorilor. Eludând legea, de ani de zile, aproape toți șefii și șefuleții din Poliție sunt numiți pe funcție, în loc să fie angajați prin concurs. Am luat la mână numirile la IPJ Argeș, unde am descoperit, deloc surprinzător, un întreg șir de comisari puși prin împuternicire, nu prin concurs. Mergând în urmă până la începutul lui 2020, am găsit trei șefi împuterniciți, care fie se pensionau cu o pensie babană după 25 de ani de muncă, fie erau împuterniciți în altă parte la expirarea a 6 luni pe același post. Situația nu e unică – și la Constanța, în ultimii 10 ani, majoritatea șefilor au fost împuterniciți.
Practica aceasta s-a extins ca un cancer, acoperind întreg teritoriul național, iar în momentul de față s-a ajuns până acolo încât și mulți din șefii de secții de cartier din Constanța să fie, la rândul lor, împuterniciți. Uneori alandala, polițiști de rutieră fiind puși peste secții cu atribuții de ordine publică sau invers. Împuternicirile practic triază „talentele”, oamenii credincioși șefilor fiind păstrați în resursa de cadre și eventual promovați în urma unor examene – de obicei cu un singur candidat și câștigătorul știut dinainte – cei picați la testul supunerii fiind înlocuiți cu alți „împuterniciți”. Unul din absolvenții acestui sistem „din împuternicire în împuternicire, către victoria finală” este chiar chestorul Despescu. Acesta a fost împuternicit la Constanța unde a fost șeful-fantomă, apoi „candidatul norocos”, și a rămas de pomană la Constanța șef, până și-a făcut baremul să fie promovat chestor, apoi șef al Poliției Române. Dat jos din funcție, Despescu este acum înlocuit la IGPR de un alt „împuternicit”…
De ce și pentru cine e bună această practică? E bună pentru cei ce fac împuternicirile. Împuternicitul, față de unul care și-a câștigat postul prin concurs, e tot timpul la mâna șefului. Cât despre criteriile pe care se fac împuternicirile, e suficient să ne uităm la Despescu: Prins cu doctoratul plagiat, pe alocuri cu zeci de pagini copiate cuvânt cu cuvânt din alte lucrări sau referate de pe internet, el a fost păstrat în funcție și poate ar mai fi fost și acum, în ciuda numeroaselor scandaluri petrecute sub șefia sa. Anul trecut, Despescu a fost protagonistul unui moment comic, când la o conferință de pandemie în care îi lăuda tiribombist pe „eroii polițiști din linia întâi”, lui Despescu i s-a oprit prompterul, iar discursul bolovănos al chestorului s-a oprit și el. Prompterul revenind, Despescu și-a continuat discursul de unde se oprise, vorbind peste Raed Arafat, ca un bețiv trezit brusc din somn. În mod curios (sau nu), toate articolele despre perioada interimatului și examenului lui Despescu la IPJ Constanța au dispărut din căutările Google. Dacă sunteți curioși, articolele despre plagiat mai sunt disponibile. Deocamdată.
Practica aceasta a împuternicirii nu este unică în poliție, ea fiind extinsă cu succes în tot MAI-ul. O căutare cu „împuternicit ISU” întoarce 25.000 de rezultate. Cât despre calitatea „împuterniciților”, e suficient să căutați interviuri video cu aceștia ca să vă lămuriți că inteligența și coerența în exprimare nu par să fie criterii relevante în alegerea lor. Ba dimpotrivă. Un exemplu care îmi vine în minte este șeful ISU Dobrogea, care intervievat recent, abia reușea să lege 3 cuvinte. El fusese împuternicit în locul fostului șef, care la rândul lui venise pe funcție acum câțiva ani – tot în locul unui împuternicit.
Strigătul de luptă al protestatarilor Black Lives Matter este „Defund the police – tăiați fondurile poliției”. În România nu se pune problema să tăi salariile sau să reduci numărul polițiștilor. Dimpotrivă, întreg M.A.I.-ul este o mașinărie care înghite anual sume colosale. Atunci când nu prelucrează contracte-mamut, MAI-ul se ocupă de găinării, ca achiziționarea Loganurilor de 50.000 de euro, sau campaniile de siguranță rutieră cu rezultate zero în stilul celei cu „Stop accidentelor!”. La accidentul din Apuseni, avionul SMURD era în reparații, la o firmă care ba era, ba nu era autorizată. La incidentul cu o femeie căzută pe geam la un incendiu, în Constanța, s-a descoperit că autospeciala cu scară era stricată, după lucrări de mentenanță, tot la un service neautorizat. MAI cumpără pe bandă rulantă masini, bărci, utilitare, TIR-uri, șenilate, ținute de multe ori de mobilă sau expuse pe la evenimente. La Neversea, ca și pe plajele din Mamaia și Costinești, paramedicii interveneau cu șenilatele care, în marea de oameni de pe plajă, îngreunau inutil intervenția – dar dădeau o justificare utilajelor achiziționate și întreținute cu costuri imense. La Covid erau trimise să îi aresteze pe amărâți autoutilitarele pentru victime multiple – aceasta fiind prima lor întrebuințare concretă, după ani de zile în care zăcuseră de pomană. Iar la Balș, tirurile morții cumpărate de fundațiile lui Arafat și Voiculescu și-au dat duhul, luând pe lumea ailalta și câțiva amărâți azvârliți în ele ca să se găsească o justificare campaniei de imagine a ziselor fundații, și cheltuirii banilor adunați de acestea de la amărâții care cred în bune intenții.
La americani, s-a cerut tăierea fondurilor. La noi, după fiecare dezastru, s-a procedat pe dos: MAI mulți bani, costuri MAI mari de întreținere, MAI mulți angajați, MAI multe salarii. M.A.I…
Asta este, per ansamblu, imaginea M.A.I. – un sistem cangrenat, care sifonează sume uriașe. Un sistem medieval de numire a șefilor. O mafie în care toți sunt la mâna șefului, iar toți trebuie să respecte legea tăcerii și a minciunii – Omerta. Brațul lung și mizerabil al Legii, care cheltuie fără control, care îi îmbrățișează pe șmecheri în timp ce îi sufocă pe amărâți.
Un articol de Răzvan PETRE
