Litoralul românesc

Fostul viceprimar din Murfatlar: Nu ştiam că n-am voie să vând bunurile aflate sub sechestru

 Ion Vlădoi are dosar penal, fiind suspectat de fraudă

A fost viceprimarul oraşului Murfatlar, apoi a candidat pentru funcţia de primar, în 2008, din partea Partidului Naţional Liberal. A venit cu o „super” platformă program în care promitea scări rulante şi pasaje subterane, sau lucruri care deja existau. A intrat în turul doi, dar a pierdut la mustaţă în faţa candidatului PD-L, Gheorghe Cojocaru. Mai bine însă, date fiind „preocupările” ulterioare ale acestuia. Ovidiu Valentin Grosu, comisar-şef în cadrul Poliţiei Murfatlar, a declarat jurnaliştilor DEZVĂLUIRI faptul că fostul viceprimar are întocmit un dosar penal de toată frumuseţea după ce a încălcat legea ori din prostie, ori cu bună ştiinţă, ceea ce ar fi şi mai grav.

 Un articol de Andreea PAVEL

 

Datorii până peste cap

Aşa ar putea să pară ceea ce a făcut Ion Vlădoi: ingenios. Doar că, dacă a încercat să fenteze oamenii legii, atunci, iată că nu prea i-a ieşit. Fostul viceprimar PNL a vândut clădirea societăţii Vlamar Trade Ltd SRL, soţiei lui. Până aici toate bune, doar că dacă acea clădire se află sub sechestru, atunci situaţia se schimbă radical. Adică se mută în afara legii. Dar să începem cu începutul: în luna iulie a anului 2009, Fiscul a scos la vânzare aproape toate bunurile familiei Vlădoi din cauză că fostul viceprimar a acumulat datorii la stat de aproape 500.000 RON! Din cauză că autorităţile statului descoperiseră nereguli în cadrul firmei lui Vlădoi, aceasta a fost amendată de mai multe ori. Conform jurnaliştilor de la cotidianul „Replica”, domeniul de activitate al Vlamar Trade Ltd era comerţul produselor alimentare, dar şi al materialelor de construcţii, iar în timpul liber se organiza, ilegal, discotecă. Administratorul firmei este soţia fostul vice, Eugenia Vlădoi, iar Ion Vlădoi este asociat unic.

„Ingeniozitate” cercetată de Serviciul pentru Investigarea Fraudelor

Şi aşa se face că, în afară de clădirea şi terenul aferent Vlamar Trade, Vlădoi ar fi urmat să rămână şi fără cele patru automobile pe care le deţine. Doar că, acesta le-a luat-o înainte oamenilor legii şi le-a vândut soţiei, aşa cum a confirmat şi şeful Poliţiei Murfatlar, Valentin Grosu (foto). Acesta a declarat jurnaliştilor DEZVĂLUIRI că instituţia pe care o conduce şi-a declinat competenţa soluţionării dosarului lui Vlădoi, drept pentru care cazul a ajuns să fie cercetat de Serviciul pentru Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. Ancheta este în desfăşurare, drept pentru care alte mai multe detalii sunt strict confidenţiale până la finalizarea cazului. Am stat de vorbă cu Ion Vlădoi pentru a afla punctul de vedere al acestuia vizavi de vânzarea bunurilor sub sechestru, soţiei lui. Cu stupoare aveam să auzim că fostul viceprimar din Murfatlar, cel care ar fi putut să ajungă primarul localităţii în 2008, nu cunoaşte legea! ”Nu ştiam că n-am voie să le vând. Cât despre dosarul penal, nu ştiu nimic de asta”, a declarat Vlădoi.

Între 2 şi 8 ani de închisoare

Articolul 9 din Legea 241/2005, pentru pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, prevede următoarele: „(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la doi ani, la opt ani şi interzicerea unor drepturi, următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: (…) g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor, ori de către terţe persoane, a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală”.Legea prevede ca în cazul în care evaluarea prejudiciului produs va arăta că acesta este mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, atunci limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se va majora cu doi ani. De asemenea, dacă prejudiciul va fi mai mare de 500.000 euro, în aceleaşi condiţii, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu trei ani.

Dacă ajungea primar, vroia să facă scări rulante şi pasaje subterane în zone inundabile

Cine-şi mai aduce aminte de campania electorală a candidaţilor la primării, din 2008, îşi aminteşte cu siguranţă şi de promisiunile lui Vlădoi, printre cele mai hilare din toată cursa electorală. Vă amintim câteva dintre proiectele fostului viceprimar, actual consilier local, reprezentant al PNL, cuprinse în „programul platformă” din 2008, cu care sperăm să nu mai candideze în 2012 şi să găsească unele ceva mai… realizabile.“Pe Drumul Naţional, vizavi de Administraţia Fiscală va fi amenajată o piaţă agro-alimentară; Această piaţă va fi prevăzută cu grupuri sanitare, parcări pe ambele laturi ale Drumului Naţional şi un pasaj subteran de acces pietonal (cu scări rulante) pentru evitarea accidentelor rutiere. Acest pasaj va fi prelungit pe sub calea ferată, astfel încât bătrânii să aibă acces mai uşor la Biserica veche, întrucât, prin modernizarea căii ferate, aceasta va fi îngrădită şi nu se va mai putea trece pe deasupra“. Mai întâi de toate, drumul naţional nu aparţine Primăriei, iar apoi, zona “paradisiacă” despre care vorbea Vlădoi este inundabilă! Probabil într-un viitor program va promite şi gondole, dacă acum se vorbeşte deja despre scări rulante şi pasaje subterane la Murfatlar… . “Se vor face demersuri la Inspectoratul de Învăţământ pentru studierea religiei proprii de către copiii comunităţii turco-tătare.” Studierea religiei proprii de către copiii turco-tătari este deja pusă în aplicare, Vlădoi promiţând lucruri înfăptuite deja. Alte lucruri promise în campanie, deşi existau deja, sunt: sprijinirea persoanelor cu handicap prin asigurarea integrală a indemnizaţiei însoţitorilor şi asigurarea transportului gratuit pentru şcolarii din Murfatlar, până la unităţile şcolare. Poate cea mai amuzantă promisiune este stabilirea unui traseu şi a unui program pe ore, pentru ca Poliţia comunitară „să aibă o mai bună supraveghere asupra liniştii şi ordinii publice”. Altfel spus, pentru a pune în pază tâlharii.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top