Anul 2023 a adus multe noutăți în comuna Pantelimon, județul Constanța. Dincolo de proiectele aflate în derulare sau care vor începe în curând, administrația locală s-a aplecat și asupra familiilor comunei care trăiesc evenimente deosebite.
„Împreună cu Consiliul Local am stabilit acordarea familiilor care împlinesc 25 de ani de căsătorie, pe lângă cuvenitele felicitări, și un stimulent de 500 lei”, spune primarul Costel Armășescu.
El arată, de asemenea, că este conștient că „nu suntem noi cei care au inventat roata, dar aniversarea perechilor în comuna noastră va avea un moment de inedit și emoție! Sufletele pereche, care rămân căsătorite atâția ani, își vor spune povestea, iar noi o vom trăi alături de ei cu emoția și cu speranța de a sărbători și noi la rândul nostru”, adaugă primarul.
Tot în luna aprilie, Primăria Comunei Pantelimon a decis că facă o bucurie tuturor copiilor. Astfel, la Căminul Cultural din Pantelimon a avut loc spectacolul de teatru “Scufița Roșie” la care au participat atât copiii care adoră poveștile, cât și părinții sau bunicii acestora.
Nu în ultimul rând, tot în această perioadă, primarul Costel Armășescu a reînceput întâlnirile organizate cu locuitorii fiecărui sat aparținător comunei Pantelimon. Sunt întâlniri la care oamenii își pot prezenta problemele, soluțiile, ideile în fața celor din administrația publică locală.
Comuna Pantelimon, județul Constanța, este compusă din satele: Pantelimon de Sus, Pantelimon de Jos, Runcu, Nistorești și Călugăreni.
