Editorial

Dimensiunea contează

Cuba e continuu sub sancțiunile SUA de zeci de ani. Iranul, la fel. Irakul lui Saddam a fost sancționat și para-sancționat, și până la urmă a fost nevoie de un război cu sute de mii de victime ca să fie extras din ecuație Saddam. Regimul nou-instalat al talibanilor din Afganistan are fondurile țării înghețate de americani. Iar mai mult de o duzină de națiuni africane sunt în momentul de față pe lista sancțiunilor Americii și UE.
Cât au reușit să ducă toate aceste sancțiuni la schimbarea regimurilor nedemocratice și la democratizarea națiunilor sancționate poate fi dezbătut – deși fără să aprofundăm prea mult subiectul putem constata că în majoritatea (dacă nu chiar în toate cazurile) efectul în zona politică a fost zero barat. De ce au persistat SUA și UE în aceste politici ineficiente? Simplu – pentru că în general aveau costuri mici.
De obicei, costurile sunt direct proporționale cu dimensiunile țării – sau economiei naționale – pe care o sancționezi. De exemplu, prin 1992, un ONG calcula că pierderile comerciale înregistrate de Cuba după circa 35 de ani de embargo se ridicau undeva la 29 de miliarde de dolari. În 2002, un alt ONG estima că SUA, la rândul ei, pierdea anual circa 3,6 miliarde de dolari pe an din cauza embargoului împotriva Cubei. Deși pierderile de ambele părți sunt comparabile, pentru Cuba 30 de miliarde e enorm, în schimb pentru SUA o sumă similară e o pișcătură de țânțar.
Timp de zeci de ani, sancțiunile au fost aplicate unor economii de buzunar. Efectele politice au fost nule, cele militare au fost neglijabile. Dar nimeni nu a observat asta, pentru că și costurile au fost mici. Ajuns președinte al SUA, Donald Trump și-a dus la îndeplinire promisiunile de campanie și a sancționat China. Adept al Real Politik, Trump era conștient că nu poți să sancționezi eficient o economie de dimensiunea Chinei, care probabil în termeni reali a depășit deja pe cea a SUA. Așa că a țintit anumite sectoare economice, unde concurența chineză era mai vulnerabilă în sine, sau mai acerbă pentru SUA. În fapt, a sancționat mai degrabă companiile americane care se relocau în China, decât pe China însăși. Deci, în loc de sancțiuni mari împotriva unei țări mici, am avut sancțiuni mici împotriva unei țări mari – același drac.
Totul s-a schimbat în 2022. Pentru prima dată, o mare economie a lumii, puternic interconectată cu alte economii globale, a fost supusă unui set de sancțiuni mari, fără precedent de mari. Și pentru că dimensiunea contează, de data asta toată lumea observă – atât efectul politic și militar neglijabil, cât mai ales costul sancțiunilor. Vestul a folosit ca armă sistemul financiar, iar Rusia, volens-nolens, a transformat în armă sectorul energetic. Sigur, economia Rusiei, cu toate profiturile epocale din petrol și gaz prilejuite (și) de sancțiuni, e într-un picior. Dar de data asta și economia americană, și mai ales cea europeană, schelălăie…
În viață, nu contează numai dimensiunea absolută, ci și cea relativă! De exemplu – poți să sancționezi personal un patron de alimentara, refuzând să cumperi mâncare de la el. Dar dacă magazinul în cauză e sigurul din satul tău, ori pierzi două ore pe microbuze făcând cumpărături din alt sat, ori faci foamea. În cazul Rusiei, ne confruntăm cu o țară care e în Top 5 (dacă nu chiar în Top 3) exportatori ai principalelor mărfuri tranzacționate pe bursă. Iar când o bună parte din acele mărfuri erau exportate către tine, ești exact în situația acelui nene care se cară săptămânal cu sarsanalele pe microbuz, pentru că e certat cu patronul singurei băcănii din sat.
Un alt capitol la care dimensiunea e relevantă e acela al diferenței dintre proiecții și realitate. Poți să ragi ca un leu, dar dacă ai un bețișor pe post de bâtă, riști să te întorci acasă și făcut de râs, și cu capul spart! Uite-o de exemplu pe Coana Ursula, care din înălțimea UE a dat de trei ori în cap României cu planul de redresare și reziliență – că n-avem destule proiecte pe energie verde, regenerabilă! Anul ăsta, propteaua Ursulei, Germania, redeschide degrabă centralele nucleare, bașca cele pe cărbune… Curat murdar, Coană Ursula!
În războiul sancțiunilor, distracția e și mai mare: Vestul și-a încordat mușchii și a răcnit, din ce în ce mai tare. Au sancționat persoane – nu s-a-ntâmplat nimic… Au sancționat companii – nu s-a-ntâmplat nimic… Au sancționat Rusia – nimic. De la sancțiuni mici, au ajuns la alea mari, apoi la alea totale, de genul excluderii băncilor rusești din sistemul SWIFT. După luni de urlete și chiote, cei doi beligeranți (tari în cioc, dar moi în bâtă!) s-au așezat la o cafea la nisip, într-o cârciumă de pe malul Bosforului, să își tragă sufletul. Rusia, care e exportatorul numărul unu mondial de grâu și are nevoie să deblocheze exportul de grâne mai abitir decât are nevoie Ucraina, s-a mulțumit cu o deblocare parțială a fondurilor. Iar UE, cea mai democrată și mai principială organizație din lume, a fost prima care și-a încălcat restricțiile – ieri blocam banii rușilor că erau murdari de sânge, azi îi deblocăm, că nu mai sunt!
Vine iarna! Iar la iarnă (ne-o spune UE) contează dimensiunea. Mai exact, dimensiunea stocurilor de gaze naturale. Șmecheră din fire, UE vorbește în procente, ne cere să reducem consumul cu 15% și să intrăm în iarnă cu stoc de 70-80-90%. Momentan, Germania are în rezervoarele subterane 67% din capacitate, fix cât media europeană. România, locul doi la producția de gaz între țările UE, cu o producție dublă față de a Germaniei și un consum mult mai mic – are abia 56%. Prin comparație, Lituania (care e foarte războinică și vrea sa blocheze trenurile spre Kaliningrad) are doar 20%. Iar în afara UE, Ucraina are și ea doar 23%.
Stăm binișor, cum ar veni… Dar, din nou, vine dimensiunea (mama ei!) și ne strică petrecerea! Asta pentru că, spre deosebire de UE, noi știm că degeaba stai bine la procente, dacă rezervorul tău e mic… Revenind pe exemplul de mai devreme, trebuie spus că Ucraina (țară obișnuită cu oscilațiile în aprovizionarea cu gaze) are o capacitate de stocare a gazelor naturale de 10 ori mai mare față de România. La procente, stăm de două ori mai bine ca ei. În termeni reali, ucrainenii, cu o populație doar de două ori mai mare, deja au pus deoparte de patru ori mai mult gaz ca noi… Iar germanii, care în procente stau abia cu 10% mai bine ca noi, având și ei o capacitate de stocare de vreo 8 ori mai mare decât România, au în termeni reali de vreo 9 ori mai mult gaz în rezervor.

Deocamdată, cuvântul-cheie este „Solidaritatea”. Transpus în practică, proiectul european pentru iarna aceasta stă așa: Ăia care au mai mult gaz vor da și celor care au mai puțin, din solidaritate… Cum deocamdată ne jucăm în procente, e lesne de înțeles ce va însemna asta: România, care produce gaz și ar putea să treacă iarna fără emoții, va da și altora, care nu produc gaz și care consumă mai mult ca noi. E o ecuație din care oricum o dăm, vom ieși în pierdere. În schimb, vom avea o solidaritate mai mare!

Un articol de Răzvan PETRE

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top