Liceul Gheorghe Munteanu Murgoci din Măcin a organizat vineri, 31 mai, o serbare dedicată absolvirii şcolii de către elevii clasei a XII-a. Cu acest prilej au fost evidenţiate rezultatele foarte bune obţinute la concursurile şcolare şi la olimpiadele de profil. La manifestare a participat şi deputatul liberal Popa Octavian Marius, cel care reprezintă Măcinul în Parlamentul României. Pe lângă frumoasele cuvinte de mulţumire pentru strădania depusă şi urările de succes în activitatea viitoare, deputatul Popa i-a premiat pe cei mai merituoşi dintre absolvenţi – pe cei doi şefi de promoţie şi pe cei ce au reprezentat cu cinste Măcinul la olimpiadele şcolare la nivel judeţean şi naţional.
Un articol de Viviana MIHĂLȚEANU
Astfel elevii premiați de domnul deputat au fost: Rusu Eliana și Rădulescu Cristina Ștefania – șefi de promoție; Popa Cătălin – mențiune Biologie, membru în lotul Național de Biologie pentru faza internațională Elveția 2013; Hangu Georgiana Daniela – mențiune Limba și literatura Română, faza națională; Gâdiuță Adnana Loredana – mențiune limba Franceză, faza națională și Adămache George ce a participat la olimpiada națională de șah.
Un gest mic dar încărcat de semnificaţie, ce dovedeşte ataşamentul faţă de valorile învăţământului românesc precum şi grija pe care parlamentarii liberali o arată tinerei generaţii.
„Prezența domnului deputat Popa ne-a onorat și i-a bucurat enorm pe elevii care au fost premiați de dânsul. Toți sunt copii care muncesc foarte mult, ce au mare nevoie de un sprijin, pentru că majoritatea provin din familii sărace. De exemplu, elevul Popa Cătălin, are ambii părinți șomeri și vrea să devină un stâlp al societății pentru că vede ce greu le este părinților lui. A fost admis la două facultăți de medicină și cu ajutorul domnului deputat Octavian și cu al altor oameni inimoși, va avea bani să meagă la facultate să poată continua procedura de admitere și să înceapă cu dreptul această facultate. Adevărul este că prezența domnului Popa a devenit un lucru obișnuit pentru noi, dânsul participă mereu și la balul bobocilor și la alte festivități pe care le organizăm. Dânsul a răspuns pozitiv la fiecare invitație a noastră. Suntem un caz fericit, noi l-am ales pe dânsul și dânsul ne susține și ne reprezintă”, ne-a declarat doamna Bîlea Olguța, director al Liceului Gheorghe Munteanu Murgoci din Măcin.
