Politic

Deputatul George Șișcu anunță o modificare importantă a Codului Rutier privind contestarea proceselor verbale

Deputatul George Șișcu anunță că a fost publicată în Monitorul Oficial o modificare importantă a Codului Rutier. Această modificare a fost susținută și votată PENTRU atât în Comisia de Transporturi a Camerei Deputaților, cât și în plen. Conform noii modificări, șoferilor li se va permite de acum înainte să conteste procesele verbale care stabilesc contravenții și la judecătoriile în ale căror rază teritorială își au domiciliul.

Anterior, Codul Rutier prevedea că astfel de contestații puteau fi făcute doar la Judecătoria din raza localității în care s-a produs presupusa faptă. Epopeea acestei modificări legislative a fost una lungă, dar începând din această săptămână, ea are toată puterea de lege a statului român. Deputatul George Șișcu consideră că această prevedere trebuia transpusă și în Codul Rutier, pentru a fi în concordanță cu legislația generală care permite soluționarea plângerilor contravenționale la instanțele competente de la domiciliul contravenientului, indiferent de locul săvârșirii presupusei fapte. Această nouă modificare aduce un beneficiu semnificativ pentru șoferi, facilitând procesul de contestare a amenzilor și asigurând o mai mare transparență și echitate în soluționarea plângerilor contravenționale.

Epopeea acestei modificări legislative a fost una lungă

„A fost publicată în Monitorul Oficial o modificare importantă a Codului Rutier, pe care am susținut-o și am votat PENTRU atât în Comisia de Transporturi a Camerei Deputaților, cât și în plen. Astfel, li se va permite de acum înainte șoferilor să conteste procesele verbale care stabilesc contravenții și la judecătoriile în ale căror rază teritorială își au domiciliul.
Până de curând, Codul Rutier prevedea că acestea pot fi contestate doar la Judecătoria din raza localității în care s-a produs prezumtiva faptă.
Epopeea acestei modificări legislative a fost una lungă, dar din această săptămână are toată puterea de lege a statului român. Atât timp cât legislația generală permite soluționarea plângerilor contravenționale și la instanțele competente de la domiciliul contravenientului, indiferent de locul săvârșirii faptei prezumate a fi fost comise, consider că prevederea trebuia transpusă și în Codul Rutier ca atare!”, a transmis deputatul.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top