Ştiri

Deputatul Bogdan Huțucă: PNL iese în stradă, vom protesta în toată țara

Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Bogdan Huțucă, anunță că, odată cu citirea în Parlament a moțiunii de cenzură PNL/USR, vor fi organizate mișcări ample de protest în toată țara. „Suntem în război total cu acest Guvern Tudose/Dragnea. Halul în care PSD își bate joc de români cere o reacție puternică din partea noastră, a Partidului Național Liberal. Depunem moțiune de cenzură în Parlament, dar, în același timp, organizăm ample acțiuni de protest în toată țara”, afirmă deputatul PNL de Constanța.

În opinia parlamentarului liberal, opoziția în presă și Parlament nu este suficientă. Acesta este de părere că presiunea socială trebuie să fie aplicată puternic pe un guvern PSD care și-a pierdut demult legitimitatea.
„La numai un an de la abuzul de încredere prin care PSD a câștigat alegerile, al doilea guvern instalat la putere de Liviu Dragnea și-a pierdut și ultima fărâmă de legitimitate. Nu numai că nu s-au ținut de cuvânt, dar ne-au adus țara într-o criză fără precedent. Inflația a crescut de 13 ori în ultimul an! Românii plătesc cu 12% mai mult pe carburanți și pe electricitate. Cursul valutar a explodat, leul este la un minim istoric și în același timp românii cu credite plătesc în medie cu 150 de lei mai mult pe lună decât plăteau acum un an!”, susține Bogdan Huțucă.
„Nu este suficient să facem conferințe de presă, interpelări, întrebări sau alte acțiuni de opoziție parlamentară. Avem nevoie de oameni în stradă, de o presiune la care acest guvern ilegitim să cedeze. Să plece acasă. Nu mai avem timp de povești. Creșterea economică este falsă, acești guvernanți falsifică realitatea. În mod real ne îndreptăm într-o prăpastie din care cu greu vom putea ieși, dacă nu îi dăm afară de la guvernare pe acești impostori”, încheie președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top