Politic

Deputat George Șișcu: „Bani de liceu” rămâne un program cu aplicabilitate scăzută

Deputatul tulcean al Partidului Național Liberal critică modul în care guvernanții înțeleg să sprijine elevii din familiile defavorizate. Parlamentarul consideră că, deși anul acesta Guvernul României a hotărât să aloce mai mulți bani pentru Programul naţional „Bani de liceu”, sumele insuficiente și regulile de eligibilitate fac ca obiectivul de reducere a abandonului școlar să nu fie atins.

Prin H.G. nr. 712/2018, începând cu anul școlar 2018-2019, fiecare beneficiar va primi lunar, pe toată durata cursurilor, în situația respectării tuturor condițiilor legale prevăzute, suma de 250 lei, beneficiari ai Programului fiind elevii care se află în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 500 de lei, precum și elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiției de venit precizată mai sus.
„Din păcate, deşi s-au majorat cuantumul sprijinului financiar acordat beneficiarului şi (după 14 ani!) plafonul venitului pe membru de familie (de la 150 la 500 de lei !), mă îndoiesc sincer că acest program naţional de protecţie socială va produce efectul scontat, respectiv reducerea abandonului şcolar, ajutorul fiind departe de a motiva frecventarea cursurilor liceale! 
<Bani de liceu> ar putea fi un program binevenit pentru copiii din mediile defavorizate, dar rămâne aplicabil la un nivel foarte redus, cu un ajutor de stat de doar 250 lei pe lună (condiționat la un nivel de venit lunar pe membru de familie de 500 de lei). Numărul copiilor beneficiari este foarte redus (de la cca. 200 de elevi în Timiș și Arad, până la 2000 – 3000 în Iași, Suceava, Vaslui), cu un total pe anul școlar precedent de aproximativ 33.000 de elevi beneficiari (în timp ce abandonul școlar în mediul rural este de 25%). Anul școlar trecut, din totalul de 33.057 de beneficiari la nivel național, pe teritoriul județului Tulcea au fost înregistrați 369. 
Dacă luăm în calcul nevoile reale pe care le presupune participarea la procesul educaţional (rechizite, uniformă, hrană, cazare şi transport) o să ajungem, din păcate, la concluzia că, de fapt, statul nu asigură învăţământ gratuit, ci doar obligatoriu, iar <Bani de liceu> rămâne un program cu aplicabilitate scăzută!”, consideră George Șișcu.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top