Editorial

De ce trag clopotele, Ursula?

Uniunea Europeană e ca un sat în mijlocul iernii, izolat de furtuni și încolțit de lupi. De-o parte și de alta, partidele de extremă dreaptă, euro-sceptice, câștigă alegeri. Polonia și Ungaria, rebelii de serviciu, sunt acum șefii unui cor din ce în ce mai mare de voci care contestă autoritatea Bruxelles-ului. Acolo unde nu sunt alegeri, dreapta furioasă iese în stradă. Dinafară, Putin a transformat energia în armă și amenință să lase UE în frig și beznă. Iar moneda europeană e ca armata rusă în Ucraina – sublimă, dar în continuă retragere.
Înainte de a intra în detalii, trebuie menționat că tabloul descris mai sus nu e în realitate așa de sumbru, extrema dreaptă nu e chiar așa de extremistă, iar Europa (sau mai degrabă UE) nu e victima portretizată în presa centrală, decât cel mult în măsura în care e o victimă care și-a adus asupra sa nenorocirile care i se întâmplă…
În plan politic, în ultimele luni, Europa a fost lovită de ceea ce unii comentatori au numit „Blestemul lui Zelensky” – în replică probabil la faimosul „blestem al mumiei”: Cam toți liderii care au susținut entuziaști, și mai ales cei care au fost susținuți personal de Zelensky, au pierdut alegerile. Primii pe listă au fost liderii opoziției din Ungaria. Sfătuiți de Zelenky să nu îl mai susțină pe Orban, ungarii care se pare că nu au uitat că maghiarii din Transcarpatia ucraineană care au îndrăznit să ceară și cetățenie ungară au ajuns pe lista morții Mirodvoreț l-au votat pe Orban cu entuziasm, acesta obținând cu 15-20% mai mult decât se estima în sondaje.
Îmediat, Macron – președintele țării UE care a contribuit cel mai mult la efortul militar al Ucrainei și unul din liderii globalismului WEF – a sucombat și el sub același blestem, fiind redus la statutul de palmier de decor, după ce alegerile parlamentare l-au făcut să piardă și parlamentul, și guvernul. Anterior, Zelensky îl numise „un adevărat prieten al Ucrainei”. Francezii, din care mulți îl realeseseră ca președinte de frica lui Le Pen și care ar fi preferat probabil un prieten al Franței în fruntea Franței, i-au dat flit și i-au pus botniță lui Macron.
Mareea de schimbări politice a continuat neabătută, cele mai recente valuri ale ei fiind înlăturarea socialiștilor de la putere din Suedia (după ce Suedia a anunțat că se alătură NATO și după 44 de ani hegemonie socialistă în această țară!) și înlocuirea coaliției pro-Ucraina din fruntea Italiei cu una mai apropiată de Rusia, avându-i în prim plan pe Meloni și pe prietenul lui Putin, Berlusconi.
Acum, bineînțeles, nu trebuie să cădem în patima conspiraționismului! Toți aceștia și mulți alții nu au picat sau nu au ajuns la putere din vina lui Zelensky. Și nu ar fi cu nimic mai puțin conspiraționist să credem că spionii FSB au ieșit de sub pat și au sabotat alegerile de-a lungul și de-a latul Europei!
Adevărul – ca de obicei mai la îndemână decât orice teorie a conspirației – este că în toate aceste cazuri, liderii UE și-au făcut-o cu mâna lor. În Ungaria, de exemplu, Orban a profitat de opoziția dezbinată și mesajele ei nerealiste, despre cum o să renunțe la gazul rusesc – și o să și încălzească casele cu gaz picat din cer, în același timp. Lui Macron căderea îi fusese pecetluită încă de prin 2018 de la protestele Vestelor Galbene, doar soarta și Le Pen făcând posibil ca el să prindă al doilea mandat de președinte. În timpul pandemiei, nătărăul Macron i-a încuiat bine pe francezi și după ce toată lumea știa ca lockdown-ul nu funcționează și a anunțat foarte mândru că îi va (traducere mot-a-mot) umple de rahat pe nevaccinați. La primele alegeri la care nu a mai putut juca rolul celui mai puțin detestat candidat, rahatul i s-a întors, cu dobândă.
În Suedia, fosta majoritate parlamentară nu a decontat atât decizia de a abandona neutralitatea în favoarea NATO, cât mai ales zeci de ani de politică privind imigrația, care au transformat Suedia într-un hub al mafiei albaneze, un nou pol al criminalității și un exemplu al faptului că imigrația, în lipsa integrării imigranților, e un dezastru.
Iar în Italia, orice guvern care ține mai mult de un an e un guvern bătrân. Guvernul lui Draghi ar fi împlinit doi ani la iarnă, deci era expirat de mult. Dacă adăugăm la asta ambiția lui Draghi de a continua agenda globalistă într-o țară autentic naționalistă, precum și politicile de apartheid covid – aprig contestate în stradă încă din primăvara lui 2021 – avem tabloul complet al unui eșec previzibil.
Situația din aceste state nu este unică. De jur împrejurul lor, guverne de dreapta sau de stânga, promotoare ale unor politici eșuate, și-au depășit perioada de valabilitate: În Marea Britanie, Boris Johnson a sucombat politic, după ce multiple scandaluri i-au lipit eticheta „bun prim ministru, dar o hahaleră!”. Iar urmașa lui, Liz Truss, a debutat în sondaje cu încredere de 11% – sentință la moarte, încă dinaintea nașterii guvernului ei.
Colega de accedere NATO a Suediei – Finlanda – e condusă de o tipesă care a reușit într-un an să facă țăndări imaginea Finlandei de țară sobră, serioasă, incoruptibilă. Ea a fost surprinsă petrecând în lockdown când ar fi trebuit să fie în carantină, aghezmuită la o petrecere în timpul săptămânii, țopăind alături de prieteni la orgii cu droguri și nuditate și altă dată dansând lasciv cu un bărbat (în timp ce soțul ei era acasă cu copilul lor de 2 ani). S-a ajuns în punctul în care, dacă finlandezii ar deschide televizorul și ar afla că prim-ministresa a fost dusă acasă de poliție, după ce a fost găsită într-o baltă de vomă, nu li s-ar părea nimic neobișnuit.
În Germania, Scholz e o caricatură, cu cifre minuscule în sondaje, pierderea respectului internațional, numit public de ambasadorul Ucrainei „cârnat opărit” și cu miniștri care declară public că nu le pasă câte suferințe vor aduce Germaniei, dacă acțiunile lor slujesc interesului Ucrainei.
Per ansamblu, Europa e condusă de lideri de carton, fără substanță și fără idei, genul de prostălăi pe care îi pui în funcții-cheie, ca să te asiguri că urmează planul tău, oricât de absurd ar fi el, pur și simplu pentru că nu au curaj și nu îi duce capul să facă altfel. În fruntea lor stă Ursula von der Leyen – un personaj la fel de subțire ca o foaie de hârtie. Demnă urmașă a lui Junker – liderul UE bănuit că era mai tot timpul matrafoxat și care se ascundea în spatele funcției ca să fenteze acuzațiile de corupție din propria țară – Ursula e arhitecta politicilor prin care Germania a fentat NATO și bugetul de 2% dedicat apărării, pe vremea când era ministru în guvernul Merkel. Cu un soț care decontează sute de mii de euro de la companii cu care Ursula face negocieri în numele UE și cu aere autoritariste care îi permit să dea indicații despre cum ar trebui să voteze cetățenii statelor membre, ea e imaginea de copertă a liderului politic din Vestul modern: Ipocrit, șantajabil, lipsit de substanță și caracter.
Problema aceasta nu e numai la nivelul șefilor UE – noi înșine avem un președinte care dispare cu lunile și prim miniștri care sunt prezentați azi ca salvatori, doar pentru ca mâine să fie aruncați în coșul de rufe murdare. Iar în SUA e președinte un moșuleț senilizat, care trebuie condus de mână pentru a nu se rătăci între birou și WC.
Însă la nivelul UE cancerul incompetenței s-a extins catastrofal. Căderea liderilor Europei de ieri nu se datorează mașinațiunilor subversive, sau unei căderi generale și fără motiv a electoratului către tendințele de extremă dreaptă. Simpatia electoratului pentru Orban, Duda, Meloni și Berlusconi nu se datorează atât originalității ideilor acestora (altfel de o banalitate brutală), cât mai ales faptului că ei sunt politicieni autentici, cu tot cu păcatele inerente ale politicienilor – dar puși în fața unor lideri de mucava.
Va fi o iarnă cruntă. Și care va dura, poate, câțiva ani. Știu asta, nu pentru că urmăresc cu atenție cotațiile petrolului și gazelor naturale – ci pentru că urmăresc cu groază seninătatea cu care acești lideri de carton ne asigură că totul e în regulă și că „solidaritatea” ne va ține de foame, în timp ce Europa nu are un plan, o direcție, sau măcar decența să recunoască realitatea.
Stingeți un bec! Spălați-vă mai rar! Mai trageți o plapumă! – am mai auzit noi refrenul ăsta și știm exact cum a sfârșit cel ce îl cânta… Cu acest refren, liderii europeni vor pica cert în bot, unul după altul. Singura incertitudine – va pica și UE, odată cu ei?

Un articol de Răzvan PETRE

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top