Ştiri

Deputatul Dumitru Oprea: „Executivul nostru nu a luat nici o poziție în rezolvarea crizei forței de muncă”

Deputatul PNL Dumitru Oprea le solicită Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, şi Ministrului Educaţiei Naţionale, Liviu-Marian Pop, să prezinte public strategiile privind combaterea crizei tot mai acute a forţei de muncă cu care se confruntă mediul economic din România.

Parlamentarul ieşean doreşte să ştie dacă cele două ministere au întocmit o strategie comună de acţiune privind adaptarea planurilor de învăţământ la solicitările angajatorilor şi este de părere că, în locul importului de forţă de muncă din alte ţări, Guvernul României ar trebui să se concentreze pe atragerea înapoi acasă a românilor cu o bună pregătire profesională şi integrarea lor.

„România se confruntă cu o criză acută pe piaţa forţei de muncă. Nu mai există nici un domeniu care să nu sufere de lipsa personalului: de la IT, industria auto, construcţii sau comerţ. Ne referim doar la câteva dintre cele mai afectate sectoare, care, în acelaşi timp, sunt şi beneficiare ale unora dintre cele mai mari investiţii străine din România. Dacă situaţia nu se va schimba, este clar că investitorii vor deveni ezitanţi în a-şi extinde operaţiunile în țară“, afirmă prof. univ. dr. Dumitru Oprea în întrebarea adresată Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu. „România se confruntă, în continuare, cu o migraţie masivă a forţei de muncă, fenomen în fața căruia executivul nostru nu a luat nici o poziție, nu a emis nici o strategie pentru stimularea reîntoarcerii cetăţenilor şi reintegrarea lor în economia naţională“. 

De curând, Ministerului Muncii a anunțat intenția de a modifica HG 35/3017 privind contingentul lucrătorilor străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în 2017, astfel încât numărul acestora să crească de la 3000 la 5000. 

Ţinând cont de contextul prezentat, deputatul liberal Dumitru Oprea cere celor doi miniştri, ai Muncii şi Educaţiei, să precizeze dacă a fost realizată în mod oficial o strategie prin care să fie inventariat necesarul de forţă de muncă din domeniile de vârf şi dacă au pus la punct o strategie de adaptare a legislației cu scopul flexibilizării sistemului de creare a unor noi specializări și schimbarea rapidă a planurilor de învăţământ la dinamica pieței forței de muncă.

În plus, Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Lia Olguţa Vasilescu să precizeze ce pondere vor avea muncitorii străini, pe termen mediu şi lung, în piaţa naţională a forţei de muncă şi dacă există în pregătire un pachet legislativ prin care să fie stimulată reîntoarcerea românilor din Diaspora, dar şi sprijinirea reintegrării lor pe piaţa forţei de muncă din România.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top