Editorial

Dacă pandemia va dura cinci ani, sunteți dispuși să vă țineți respirația până la final?

Zilele trecute, s-a întâmplat să îmi cadă privirile pe o revistă auto. Nefiind genul meu de presă, m-am concentrat pe prima pagină – editorialul. Acolo, un om pe nume Dan Scarlat scria despre starea și angoasele industriei auto. Articolul era punctat de viziuni optimiste (nedublate de argumente), sau cinice (afacerile mici vor falimenta, deci ăia mari vor prospera), dar și de câteva constatări utile – cum ar fi aceea că nimeni nu știe cât va dura criza și cum se va ieși din ea.
Cum bine nota autorul, nu e nimeni care să știe data exactă când se va termina pandemia. Sunt însă alte lucruri pe care le putem prevedea cu destulă precizie. Toate aceste lucruri ar trebui în mod normal să le explice cineva – o autoritate, o persoană cu autoritate – pentru ca oamenii să nu își facă speranțe deșarte sau planuri nerealiste. Nu e vorba de lucruri foarte complicate, pentru care mesagerul veștilor proaste să își asume reputația sau credibilitatea. Dar deocamdată, din motive obscure, nu se ridică nimeni – în special în România – să își asume acest rol. Așa că o să încerc eu să fixez, cu argumente, niște repere.
1. Cine se așteaptă ca Pandemia COVID-19 să se termine în următoarea jumătate de an își face vise deșarte. Poate nu știți, dar mai avem o pandemie declarată oficial și aflată în plină desfășurare: Este vorba de pandemia de HIV/SIDA. Aceasta a fost declarată de OMS în 1981 și dosarul a rămas deschis de atunci, pandemia continuând până în ziua de azi. Majoritatea pandemiilor cu impact semnificativ au durat între 2 și 5 ani. În majoritatea cazurilor, coronavirusul ”nou” provoacă simptome de viroză respiratorie, iar noi suntem abia la începutul sezonului virozelor respiratorii 2020-2021, deci până prin aprilie 2021 nu se întrevăd vești bune nicicum. Mai departe… depinde. Nu depinde de boală, cât depinde de oficiali, pentru că…
2. În pandemie nu contează boala, cât contează definițiile date de oficiali. Anual, câteva zeci de milioane de oameni de pe toate continentele se îmbolnăvesc de gripă ordinară. Mor câteva milioane – majoritatea ”cu comorbidități”, cum suntem anunțați zilnic că s-a întâmplat cu victimele coronavirusului chinez. Deși sunt întrunite toate elementele, exact aceleași elemente care sunt întrunite de pandemia de Covid, OMS nu se deranjează să decreteze pandemia de gripă sezonieră. La final, decizia de a declara o pandemie și de a face recomandări pentru combaterea pandemiei sunt decizii politice – E bine sau nu e bine să decretăm pandemia? Efectele pozitive sunt mai importante decât cele negative (asupra imaginii OMS)? Riscăm să fim percepuți ca un fel de Petrică din povestea ”Petrică și Lupul”?
În ultimii 10 ani au existat cel puțin o duzină de epidemii care au întrunit condițiile decretării pandemiei de către OMS. Cu toate astea, OMS a mai declarat pandemia doar în cazul gripei porcine, în 2009-2010. La aceea am avut un număr de decese confirmate de circa 19.000, cu 150.000-500.000 decese estimate. Cifrele finale ale pandemiei de gripă porcină sunt mici spre foarte mici, comparate cu cele atribuite anual gripei sezoniere. Dacă putem să extragem o morală din această poveste, ea este că OMS folosește un alt set de criterii în declararea unei pandemii, decât setul de criterii pe care îl aplică publicul general în aprecierea unei epidemii (periculozitate, percepția infecțiozității, număr de îmbolnăviri/decese etc.)
La această situație complicată – pentru că suntem o țară tristă, însă plină de umor – se mai adaugă o particularitate tip românească, ce complică lucrurile suplimentar: În țara noastră decizia finală privind confirmarea și recunoașterea pandemiei, precum și luarea măsurilor ce se impun, cade în sarcina unei comisii a MAI. Putem să îi spunem ”comisie de milițieni” sau ”comisie de pompieri” – cert e că suntem (după știința mea) singura țară din lume în care deciziile în domeniul epidemiilor nu sunt luate la nivelul Ministerului Sănătății sau al unui institut de sănătate publică.
3. Vor exista vaccinuri, dar ele nu vor însemna finalul pandemiei. Primele 3-4 luni de la debutul pandemiei, toată lumea căuta un tratament. După care, brusc, s-a pus batista pe țambal, discursul fiind reorientat spre producerea de vaccinuri. Deocamdată, semnele sunt îmbucurătoare: SARS-Cov2 a demonstrat o relativă stabilitate a genomului (adică o tendință relativ mică de a dezvolta mutații semnificative) – deci anticorpii produși de vaccinuri vor fi, cel mai probabil, capabili să își facă efectul scontat. Rămân însă probleme. În primul rând, pentru a fi eficientă, campania de vaccinare ar fi trebuit să înceapă deja în Emisfera Nordică. Efecte mai convingătoare vor fi observate doar acolo unde vaccinul va fi administrat înainte de debutul sezonului rece. Pe urmă, vaccinul – contrar tâmpeniilor debitate cu seninătate de unii ”specialiști” – nu previne infectarea, ci ușurează lupta sistemului imunitar cu boala deja instalată. Oamenii se vor infecta, dar își vor reveni mai ușor, sau vor fi complet asimptomatici (deja sunt asimptomatici oricum peste 80% din cei infectați, deci…) În același timp, așa cum vă reamintesc de dimineața până seara aceiași specialiști, asimptomaticii pot transmite virusul. Prin urmare, vaccinul nu va opri epidemia, ci doar va diminua, în cel mai bun caz, oportunitățile de transmitere a virusului. Din nou, va trebui să treacă măcar jumate de an până când vor putea fi observate rezultatele.
Cel mai probabil, în multe locuri se vor încerca campanii de vaccinare obligatorii. Singurul rezultat garantat al campaniei de vaccinare va fi adâncirea pandemiei de ură care bântuie deja de ani buni. Statele și cetățenii care se vor opune vaccinării obligatorii vor fi ostracizați, arătați cu degetul, înjurați.
Una din puținele certitudini pe care le avem actualmente privind SARS-Cov2 este aceea că generează efecte severe în doar sub 5% din infectări. Întrucât la numărul infectărilor detectate trebuie adăugat cel al persoanelor care nu au dezvoltat simptome și nu au fost testate, probabil că procentul real este undeva la 2% sau chiar mai jos (procentul deceselor din totalul infectărilor este în multe țări de pe toate continentele sub 2%, și asta raportat doar la testări, fără a fi luați în considerare asimptomaticii netestați). Aici ar trebui să se vadă efectul campaniei de vaccinări, eventual prin reducerea procentului îmbolnăvirilor grave și al deceselor sub 1%.
Acest lucru este însă imposibil de observat prin simțurile umane. Este nevoie de seturi de date statistice extensive, iar primele concluzii ar putea fi trase cel mai devreme la un an de la începutul unei campanii de vaccinare. Lecția predată de epidemiile anuale de gripă ne arată că epidemia poate fi mai puternică sau mai slabă de la un an la altul, în funcție de factori de mediu care nu pot fi controlați – mutațiile virusului, variațiile vremii, lungimea efectivă a sezonului rece și implicit a sezonului virozelor respiratorii etc. Deci rezultate pozitive obținute abia după un an de observații s-ar putea datora în totalitate unei variații cu efecte pozitive, sau, la fel de bine, eficiența unui vaccin ar putea fi mascată complet de un sezon nefast. Prin urmare, concluzii obiective ar putea fi trase abia după 5-10 ani.
Și, din nou, cheia decretării revenirii la normal nu este la medici, ci la politicieni. Ei pot decide că existența și utilizarea vaccinului e suficienta pentru a garanta o evoluție pozitivă a pandemiei. Tot ei pot decide că nu e suficient, și trebuie să așteptăm rezultatele.
4. 30% >2% >0, deci pandemia, tehnic, nu se va termina niciodată. Astă vară, întreaga echipă CFR Cluj a fost diagnosticată pozitiv cu coronavirus. Fotbaliștii au fost retestați de două ori în zilele următoare și declarați toți negativi, apți pentru a intra pe terenul de fotbal. Pandemia nu a oprit fotbalul, la fel cum nu a oprit democrația. Pe lângă inegalitatea evidentă dintre politicieni și fotbaliști de o parte, și populimea de partea cealaltă, povestea asta mai are o morală: O întreagă echipă de fotbal a fost declarată infectată, eronat.
Oficial, testele PCR au o rată de fals-pozitiv sau fals-negativ de circa 5-10% . Adăugați la asta faptul că în România avem la nivel național doar 20 de specialiști atestați, dar avem circa 100 de centre de testare atestate pentru Covid!!! Majoritatea angajărilor au fost făcute pe repede-înainte, băieții și fetele care operează aparatura lucrând pe baza instrucțiunilor din manualul de utilizare, fără a avea cunoștințele necesare sau capacitatea de a întrebuința aparatura competent și capabil de a evita erorile. OMS recomandă ca toate laboratoarele care prelucrează teste pentru coronavirusuri (SARS1, SARS2) să aibă experiență anterioară de lucru cu echipamente PCR. În România, 99% din laboratoare nu îndeplinesc această condiție. Dacă luăm în calcul o rată ”normală” de 30% rezultate false, e destul de sigur să considerăm că cel puțin în România rata erorilor pozitive sau negative tinde spre 50%.
Țineți minte ce spuneam mai sus – efectele pozitive ale unei campanii de vaccinări trebuie văzute în limita unui 2%, variațiile de observat fiind în zona unui 0,1-0,5% din totalul infectărilor. Prin comparație, procentul testelor fals pozitive poate exploda sau poate descrește, în funcție de cum sunt utilizate aparatele, de calitatea kit-urilor de testare, și de gradul de calificare a personalului. Un singur laborant inept, cu kit-uri îndoielnice, lucrând într-un laborator contaminat și rulând 40-50 de cicluri de multiplicare la fiecare test, va scoate fals-pozitivi pe bandă rulantă, dând peste cap statisticile.
Nu voi insista asupra tehnologiei PCR și motivelor pentru care ea este inadecvată testării pentru coronavirus. Mă voi opri doar asupra unul aspect: Presupunând că ai cele mai bune echipamente, cele mai bune kituri de testare și cei mai bine pregătiți virusologi, testarea PCR tot va avea o rată de fals pozitiv de circa 1%. Asta înseamnă că la 1.000 de probe recoltate te poți aștepta ca 10 persoane să fie declarate pozitive aiurea. România face 25.000 de teste zilnic, deci e foarte sigur să apreciezi că zilnic minim 250 de persoane sunt declarate bolnave de Covid, pur și simplu dintr-o eroare, ele nefiind infectate. Dacă mâine am testa întreaga populație a României, la o eroare de 1% ar ieși pozitivi din greșeală 200.000 de oameni (mai mulți decât toți confirmații pozitivi în precedentele 6 luni de pandemie). Iar acest rezultat s-ar repeta de fiecare dată când ar fi repetat testul, la infinit.
Concluzia e simplă – datorită ratei de fals-pozitiv, noi cazuri de coronavirus vor fi detectate în continuare, atâta timp cât vor exista coronavirusul și testele.
Ca o notă interesantă, merită menționat că Covid19 este singura boală pentru care se testează masiv, inclusiv asimptomaticii. Pentru gripă, de exemplu, se fac în România anual circa 500-1.000 de teste, exclusiv la persoane simptomatice, pentru confirmarea sau infirmarea infectării cu gripă și ajustarea tratamentului. Dacă s-ar testa ca în cazul Covid19 – masiv, haotic, inclusiv contacți, asimptomatici, oameni care pleacă în concediu etc., ar fi raportate sute de mii de infectări anual și mii sau zeci de mii de decese. De asemenea, dacă un doctor îți dă trimitere să te testezi pentru orice boală sau afecțiune în lipsa unor simptome care să indice că suferi de acea boală, acel doctor riscă să fie acuzat de fraudarea asigurărilor medicale și să își piardă dreptul de practică. Dacă, în schimb, te trimite să te testezi pentru Covid tu fiind complet asimptomatic, e în regulă – pentru că doar așa se poate spori recolta de covizi la hectar.
5. Mai există o nuanță: La toate bolile, testarea de orice fel (PCR, radiologică, analize de sânge etc.) se face pentru a se putea confirma un diagnostic și aplica tratamentul potrivit. La Covid nu există un ”tratament potrivit” – se ameliorează simptomele, se administrează dexa și hidroxiclorochină cu rezultate slabe, Remdesivir și mai slabe și o grămadă de Kaletra (aiurea-n tramvai). Testarea este în primul rând pentru izolarea pacientului, deci nu e pentru pacient, ci împotriva lui și în primul rând pentru toți ceilalți.
Singurele măsuri clare împotriva bolii rămân carantinarea bolnavilor și carantina generală. Care au funcționat așa de bine, încât acum spargem record după record la infectări, decese etc. …
După alegerile locale, numărul infectărilor s-a dublat. În același timp, la finalul lui septembrie deja 90% din români își epuizaseră concediile, revenirea oamenilor la serviciu în număr maxim fiind un alt factor care a contribuit semnificativ la creșterea infectărilor. Zilnic auzim de noi focare în spitale, centre de bătrâni și locuri de muncă – acestea fiind principalele focare de diseminare a bolii. Dar televiziunile abonate la publicitatea Covid nu au curajul să observe dublarea îmbolnăvirilor după alegeri, iar oficialii nu au curajul să spună că munca este cel mai mare aliat al Covidului. Cu situația scăpată din mână, guvernul încearcă să limiteze proporțiile, propovăduind masca și distanța și luând măsuri împotriva celor care sunt prea amărâți, prea proști sau prea divizați ca să poată protesta eficient: Copiii, cultura, restaurantele, credincioșii. Iohannis și Arafat nu au nimic împotriva Sfintei Paraschiva. Au oprit pelerinajul pentru că doar de acolo mai puteau tăia, într-o încercare disperată de a preveni deraierea infectărilor până în alegerile generale.
Singurul mod de domolire a curbei oficiale a infectărilor ar fi reducerea testărilor. Dar guvernul nu își poate permite (electoral) să decidă o scădere bruscă a testărilor și, sincer să fiu, nici nu cred că e instituțional capabil să schimbe din mers metodologia de testare. Cu revenirea oamenilor la muncă, debutul sezonului virozelor și evenimente de grup ca alegerile locale, indiferent ce măsuri de doi lei se vor lua de acum înainte, ne paște un scenariu ”Guvernul Câțu 2”: În cel mai bun caz, cu restaurante, teatre, nunți și botezuri, școli și biserici închise, reușim să mai ”nivelăm cocoașa infectărilor” până în alegerile parlamentare. În cel mai rău caz, alegerile la termen vor fi abandonate la fel ca proiectul anticipatelor din martie 2020. În orice caz, urmează cert o nouă stare de urgență sau stări de urgență decretate separat pe județe, care vor fi instituite cel mai târziu în decembrie.
Concluzie – Pandemia nu se va termina mâine. Nici poimâine, nici anul acesta și cel mai probabil nici anul viitor. În lipsa unei definiții exacte în spațiu și timp, pandemia se poate extinde la infinit, decizia privind încheierea ei fiind în mâinile autorităților politico-medicale. De ieșit din starea de alertă, am putea ieși chiar mâine, dacă autoritățile ar decide să fie testați doar simptomaticii – așa cum se întâmplă în cazul gripei. Dar, așa cum ați constatat deja cu toții, tendința nu e în direcția aceasta, ci dimpotrivă, spre generalizarea și permanentizarea alertei, pandemiei și isteriei.
Cu toții am convenit să ne ținem un pic respirația când a fost decretată starea de urgență. Cât ne-a ajutat nu vom ști – căci iată că avem acum de 10 ori mai multe infectări. Pentru acestea se dă vina pe ”iresponsabili”, pe ”negaționiști”, pe copii, nuntași, petrecăreți și credincioși. Vreo câteva luni o să ne țină de foame și această explicație puerilă. Dar peste un an, când toate scuzele și explicațiile din lume nu vor mai putea compensa distrugerea sistemului medical, a economiei și a educației copiilor noștri, ce o să ne facem?
Singura soluție este ca guvernanții să nu mai trateze această stare devenită permanentă ca o ”situație de urgență” și să trimită acasă Arafații care nici adevăratele situații de urgență nu au reușit să le managerieze competent. Și să aducă în locul lor oameni cu viziune, care să facă să funcționeze și spitalele, și învățământul, și economia, în paralel cu această epidemie care în mod sigur nu se va potoli cu una, cu două. Cât despre noi – trebuie să ne obișnuim. Mai întâi cu gândul, apoi și cu boala. Covid19 e mic copil pe lângă Gripa Spaniolă, iar la Gripa Spaniolă nu s-a oprit în loc războiul, darămite Lumea.

Un articol de Răzvan PETRE

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

To Top