Proiect finantat prin programul Sapard
Consiliul comunal al comunei Crisan
Obiectiv – drum comunal Crisan – Caraorman
Valoare: 886 375,16 EuroTermen- sept. 2004
Un articol de MUGUR GROSU
Un articol de MUGUR GROSU
Am ajuns chiar când vaporul meu se-ndeparta de faleza. Buna treaba! Am „navigat" degeaba pe Internet dupa orarul vapoarelor din Tulcea, planul e sa sosesti ca orbetul. Nu mai spun ca, ratând vaporul acesta, ratam si legatura Crisan-Caraorman, ce functioneaza doar în anumite zile – ceea ce, iarasi, poti afla doar la fata locului… Un fleac, deci te-au ciuruit din prima. Ca sa scap de gauri premature-n buget m-am simtit invitat sa abuzez de prietenia dramaturgului Stefan Caraman ca sa înnoptez în „orasul celor 7 coline" – cum îl lauda unii tulceni (sincer, mie nu mi-au iesit atâtea la numaratoare dar, cu alea doua de la primarie plus alea de la prefectura e posibil sa iasa… Cu primaria si prefectura iese sigur cât trebuie). Urma sa descopar ca pâna-n Crisan n-aveam decât o cursa rapida (mai scumpa, fireste). M-am întrebat, evident, ce farmec are Dunarea din aceasta ghiulea în care-ti depui corpul, mirosurile si ciurciubotele. Dar cum vorbim de transport, nu de farmece, si cum mai erau câteva zile pâna la urmatorul vapor din Crisan spre Caraorman, i-am întrebat pe cei de pe cursa grabita ce sanse-ar fi sa ramân blocat în Crisan. Nu-ti bate capul, mi-au zis, gasesti acolo ocazii, urca linistit. Am urcat si m-am linistit asa tare încât am ignorat si îndemnul de-a parasi puntea, loc interzis, cica, la cursele astea grabite, ca risti sa fii maturat de curent. În fapt am întepenit lânga un grup de turisti care-au blocat scara ce ducea în ghiulea, pentru-a consuma viteza stupid de grabnic platita. Fumau mult si beau multa bere, era asa de mare curentul acolo încât dupa ce-si terminau berile sau tigarile, le lepadau în aer si aerul le bascula drept în Dunare. De-aici si prima revelatie, ecologista: aerul, marele poluator al Dunarii.
Pai l-au terminat? Tehminat!
Ghiuleaua m-a lasat la Crisan, conform planului. Pe faleza, multime de gura-casca. Câte un pescar casca gura la câte-o vodca, niste femei ne-aratau niste chei pe sub mâna… „Cazare!“, m-a pocnit mai târziu revelatia… Vaporul s-a-ndepartat suduind si m-am trezit maturat de priviri. Eram singur! Cu gogeamitea de rucsac în spate, victima de turist din mine schita primi pasi din viata. …Ceva spre Caraorman, vreo ocazie? M-au maturat si mai mult, m-au scuturat, m-au uscat. Ca-ra-or-man? Gurile-au cascat iar la vodca. Singur? Da! Tacere cam lunga. Zi, cutare, mergi tu? Tresar. E singur? Nu, dar platesc, nici o grija. Tu singur? Pai dai 2 milioane? Ei, sa nu… exageram. Dau cât pot, ne-ntelegem… Hai noroc! Si s-au dus! Nu-mi revin. Uite-o tanti: spre Caraorman, stiti ceva? Greu maica, singur? singur? Aprob. …Ai vorbit cu pescarii? Da, dar n-au vrut. Ti-am zis eu… Da’ mai vezi pe la altii! Altfel ce ma fac, stau aici doua zile? Pai… auzi? Vorbeste cu pontonierul. Eu sunt nevasta-sa, e om bun, te-ntelege. Ma-nviorez, dar continua: stai cu el pe ponton, doua zile…, iei mâncare de la magazin, ce sa-i faci. Ma clatin. Largesc pasul, ma-nvârt, toti se fac ca lucreaza. Nu stiu ce, sunt cam singura prada… Altul cu vodca-n dinti. Ma saluta. Îl salut si-i zic baiul. Aaaa, Cahaohman… e un dhum… pe lenga thansfohmeh. Pe lânga ce? Thansfohmehul. De cuhent. Aaaa, „transformer“! E un drum?! Auzisem ceva… Pai l-au terminat? Tehminat! Si cum ajung la el? Mehgi asaa, pâna-n capat! Si la thansfohmeh faci stânga, de-acolo-i dhumul. Si thebuie sa theci Dunahea. Pai cum trec Dunarea? E acolo, thagi podul cu sâhma. Las’ca ma prind eu acolo… Salutare!
La intrare-i vopsit panoul
Într-adevar, dupa ce ma strecor pe lânga „transformer“, vad drumul. Începe brusc din spatele unei curti cu stâlpi si agregate electrice. Nu prea vad cum sa aduci aici o masina. Da-i bine ca exista si-aceasta legatura. Pentru picioare-i destul. Are si-un panou la intrare:
Proiect finantat prin programul Sapard
Consiliul comunal al comunei Crisan
Obiectiv – drum comunal Crisan – Caraorman
Valoare: 886 375,16 Euro
Termen- sept. 2004
Cât vezi cu ochii în fata, un drum pietruit, pustiit. Parca cineva a-ngropat aici aproape un milion de euro doar pentru mine, ca sa-l parcurg pe jos. Vreo 10 kilometri, subtire! În doua ore ajung. Pornesc si nu ma prea mir, la-nceput, de salbaticia din fata: un cuib cu oua chiar în mijlocul drumului, schije din fuzelajul unui pelican, un sarpe întins la ultraviolete, broaste testoase, iar oua, iar oase. Asa-i în Delta, îmi spun. Deodata drumul sare în apa si-apare râzând pe malul celalalt. Ma frec la ochi: drumul intra în apa si iese firesc, natural, pe malul celalalt, unde-si continua ceilalti 5 kilometri, spre Caraorman. Nici un pod, nici o sârma, nimic. Dau sa ma iau dupa el, prin apa. Nu merge, e prea adânca. Ma-nvârt pe loc. Am luat 5 kilometri de teapa! Hopaaa… un huruit. O salupa! Fac semne, latru, strig. Niste smecherasi trec în mare viteza, valurile-mi uda pantofii, nimic. Dar aici trebuia sa fie un pod, un cablu, o sârma! Dupa alte doua salupe, renunt. Iarasi 5 kilometri de teapa: fac calea-ntoarsa. S-a-ntors prada în sat! Nervos, întreb de primar. Niste gurese mi-l bârfesc, retin doar ca el m-ar fi putut duce, ca doar el are pe mâna salupa primariei, doar ce-a plecat cu ea la o nunta-n Caraorman. … Hai la viceprimar. Îl gasesc cam nervos… Învârte-un mobil, sa-l vad ca m-ajuta, sanchi: nu prea-i raspunde nimeni. Nu-mi mai arde de gluma, apune soarele. Îl sun pe Caraman si aflu de la el o adresa. Pensiunea Oprisan. Fost profesor la Isaccea, un tip de treaba. Îmi da o camera si cât trag un dus mi-a gasit barcagiul: un vecin, daca-i dau 300.000 ma va duce pe malul celalalt. Radem o scrumbie, zdrobim la tântari, bem un vin. Pensiunea-i grozava, cum a ridicat-o? Cu ce-am gasit pe la camatari, spune încruntat. Cum asa, pai si Caraman, nu lucreaza el la o banca? N-ati gasit alte credite? Oprisan da din mâna: credite…Am tot fost pe la banci, dar m-au încurcat. Ba aia, ba ailalta, aia nu, aia nu… Nu mai ispraveam, n-am mai stat. Stiam eu niste tipi si m-am descurcat.
N-a vrut sa-mi ia nici un ban.
Aici sunt banii lui Sapard
Dimineata iesim în spatele casei, si-l strigam pe Hari. Apare-un tip cu ochelari de soare si palarie de cow-boy. Trage-o barca din stuf si pornim. Vâsleste prin canale, îmi spune numele pasarilor, de viata lui. Dupa vreo doua ore, ajungem la malul rânjit. N-am schimbat, îi las 500.000 si cobor. Apas cu sete pe drumul ce ieri îmi daduse cu tifla. Pe mal, un om si un cal. Salut, dau si o tigara, omul îmi ureza drum bun. Chiar asa, e bun drumul? Încep sudalmile: asta-i drum?…Nu stiu cum sa mai cace bani! L-au facut din nisip si-au trântit pe deasupra pietre! Ãsta-n doi-trei ani se scufunda…Las’ca vezi tu mai încolo! N-aveam cale de-ntors, am vazut. Pe la jumatate, mergeam deja prin apa: câteva ploi mai mari iar apele de pe margini îl si înghitisera. Iar intrarea în Caraorman ai fi spus ca-i bazin olimpic: ca sa bage drumul în sat, desteptaciunile care-l proiectasera au spart digul ce proteja comuna. Ospitalitate: au deschis usa larg pentru inundatiile din mai. Dar satenii, în mod egoist, au pus lopata de la lopata si-au refacut digul, înfundând drumul cu saci de pamânt, ca sa nu dea apa în sat.Cu apa pâna la brâu, m-am catarat eroic pe sacii digului si-am patruns în Caraorman. Am învins. Aici, ca sa n-am nici un dubiu, alt panou ma anunta glorios unde-a fost îngropat un milion de parai.
