„Medicamentele expirate sau neutilizate sunt deșeuri periculoase și trebuie reciclate” este un avertisment cu care suntem bombardați, zilnic, la radio sau tv. Ce nu ne spun reclamele este cât de greu este să reciclezi medicamentele, în România – precum și faptul că în unele locuri precum Constanța acest lucru e aproape imposibil.
Pentru a verifica pașii necesari, a fost nevoie de o sacoșă de medicamente vechi și de o săptămână de eforturi. Sau, mai exact, de un an – dacă luăm în considerare prima dată când am încercat să reciclăm medicamentele din sacoșă…
Medicamentele se reciclează la farmacia spitalelor – teoretic!
Aventura reciclării începe în urmă cu un an. Folosindu-mă ca pretext de aceeași sacoșă și aceleași medicamente, la jumătatea anului 2024, am sărit toate barierele birocratice ca și cele fizice, și am ajuns la farmacista Spitalului Județean (SCJU) Constanța. I-am explicat că fusesem direcționat la ea de lucrătorii din farmaciile private, care mă informaseră că pentru ce doream eu trebuia să mă adresez la spital.
În replică, ea mi-a zâmbit politicos și mi-a confirmat că – da, teoretic, farmacia spitalului se ocupa de preluarea de la populație a medicamentelor care trebuiau reciclate. Teoretic – pentru că nu existau normele de aplicare ale legii care cerea asta, și în lipsa Normelor nimeni nu știa cine ce trebuie să facă.
Prin urmare, m-a întors cum am venit, am pus sacoșa la păstrare și am așteptat vremuri mai ecologiste, sau măcar publicarea normelor…
Legenda spune că e mai ușor să escaladezi Himalaya, decât să-ți răspundă cineva la farmacie
Primul pas pe calea reciclării este să afli unde trebuie predate deșeurile. În acest scop, anul acesta am reluat tentativa de reciclare, și am început prin a apela cu încredere numerele Spitalului Județean (SCJU) din Constanța. Dar nimeni nu știa nimic, și toată lumea mă îndemna să vorbesc la farmacia spitalului. Ceea ce eu încercasem deja, și am încercat în continuare, timp de o săptămână: În 90% din cazuri, telefonul suna ocupat. Iar în celelalte 10% din cazuri, fie se terminase programul și suna în gol, fie cineva la celălalt capăt ridica receptorul, apoi îl trântea pentru a întrerupe conversația, înainte ca eu să pot spune măcar „Alo!”
Cheia reciclării e la portar (logic!)
Pentru că începeam să am senzația că e mai ușor să îl prinzi pe Donald Trump la telefon decât pe lucrătorii farmaciei spitalului, am decis să merg eu însumi la farmacie.
AVERTISMENT! – Nu încercați să replicați acest experiment! – Farmacia spitalului este înafara spațiului destinat publicului. Pentru a ajunge la ea, trebuie să treceți de o ușă cu cartelă sau de mai mulți paznici, iar la întoarcere riscați să rămâneți prizonieri în spital sau sa trebuiască să depășiți aceleași obstacole ca la venire. În orice caz, aproape sigur e contrar regulamentului de ordine interioară (sau chiar normelor din domeniul sănătății) să intrați în acel spațiu.
La farmacie am ajuns în unul din acele 10% momente în care nu răspunde nimeni: Era încuiat, și niciun mesaj postat pe geam despre când sau cum se face reciclarea. Așa că am recurs la singura metodă care nu dă greș niciodată: Am mers la portar.
Portarul, evident, știa tot: Reciclarea se face joi la prânz, la intrarea în spital. Fiind vineri, m-am împăcat cu gândul că voi mai pierde o săptămână…
Cum se joacă Spitalul Județean de-a reciclarea
Conform regulilor Spitalului Județean din Constanța, întrucât publicul nu are acces să umble bezmetic pe la farmacia spitalului unde sunt stocate tot felul de morfine, pentru reciclarea medicamentelor este amenajat un spațiu special la Internări/Intrarea în spital. Precum în basmele în care, la alinierea astrelor, se deschide în Poiana Minunată o ușă de lumină prin care pășește însăși Crăiasa Zânelor, joia, la ora 12.00, o crăiasă de la farmacia spitalului descinde din înălțimea cabinetului, în mocirla holului de la intrare. Iar la 14.00 fereastra de oportunitate se închide, și crăiasa se retrage în farmacia ei de fildeș.
Realitatea, bineînțeles, e mult mai prozaică: „Spațiul special amenajat” există numai în imaginația șoarecilor de birou ai spitalului care au conceput regulamentul. Iar crăiasa de la farmacie nu e proastă să-și piardă două ore cu aiuriții care cred în basmele cu reciclarea – în locul ei mi-a luat sacoșa una din cele două gardience grase, a înnodat-o la gură, apoi a azvârlit-o pe un pervaz: „Gata! Asta e tot!”, mi-a zis ea, și uite așa am încălecat pe-o șa, și am salvat plane-ta!
Pentru că reciclarea e sfântă, spitalele i-au pus moaștele în raclă!
După ce m-am lămurit cu programul de reciclare la Spitalul Județean, am sunat și la Medgidia, respectiv Mangalia – localități în care spitalele locale se ocupă de preluarea medicamentelor. La Medgidia e cu schepsis – ni s-a spus că trebuie să mergem la poarta spitalului, zilnic după ora 16.00 și să cerem să vină la poartă „Doamna Ghiulai”. Care bineînțeles poate să vină, sau să nu vină (mai ales dacă la ora 16.00 deja a terminat programul…) Iar la Mangalia, cu toate eforturile, nu am aflat nimic. Farmacista a lipsit toată ziua (deși am fost asigurat că „se întoarce în jumătate de oră, reveniți!”), persoana care îi ținea locul habar n-avea cum stă treaba cu reciclarea, iar la final am lăsat numărul de telefon să fiu contactat și încă nu mi-am pierdut răbdarea – Poate, până de Crăciun, mă sună farmacista…
Vină și circumstanțe atenuante
Per ansamblu, spitalele constănțene simulează grija pentru mediu, iar altfel fac tot posibilul să facă reciclarea medicamentelor aproape imposibilă. La ditamai Spitalul Județean, programul de preluare a acestor deșeuri periculoase e de abia două ore pe săptămână. Având în vedere că oricum nu există spațiu special și nici angajat dedicat pentru asta, conducerea spitalului – dacă chiar ar fi dat doi bani pe reciclare – ar fi putut cel puțin să lase programul de primire a medicamentelor joi, toată ziua.
Pentru cetățeanul preocupat de grija pentru mediu, în schimb, e un chin și o mare pierdere de timp, și chiar de bani. Omul simplu trebuie să bată drumul până la spital, cel puțin de două ori: Ca să afle când se face reciclarea, apoi în scurtul interval în care se joacă circul reciclării, cu tot cu azvârlirea sacoșii pe pervaz.
Per total, asta presupune ore din viață pierdute, bilete de autobuz, sau taxi, sau loteria găsirii unui loc de parcare pe Bulevardul Tomis (plus riscul 50-50% de a vă avaria mașina la ieșirea din acea parcare imbecilă). Practic, și cel mai ecologist suflet, în condițiile astea, lasă dracului pomană reciclarea medicamentelor, și dacă a fost prost o dată să parcurgă acest chin, a doua oară sigur nu mai vine!
La ora când am mers eu la spital, pe pervaz mai erau două sacoșe: Trei proști, într-un oraș de 300.000 de locuitori. Nu mai zic de sufletele care locuiesc la țară, și care ar trebui să vină la oraș ca să recicleze…
Înainte de a lăsa impresia că că pentru toate astea responsabili sunt eroii în alb din Spitalul Județean, trebuie să menționez că vina nu e numai a lor. Ei nu fac decât să aplice o lege tembelă, care a luat un sistem de reciclare viabil, l-a omorât, apoi a aruncat pisica moartă în curtea spitalelor. Dar, despre toate acestea voi povesti pe larg într-un articol viitor. Fiți pe fază!
Un articol de Răzvan PETRE
