Actualitate

Cum apar și se viralizează știrile negative despre stațiunea Mamaia?

În ultimii ani s-a observat o creștere a stirilor negative despre litoralul românesc și în special despre stațiunea Mamaia, atât la televiziuni cât și pe platformele de socializare. Adesea, acestea sunt urmate de alte știri și informații „în oglindă” despre cât de grozav este litoralul bulgăresc sau grecesc. L-am întrebat pe George Măndilă, președintele OMD Mamaia – Constanța ce crede despre acest fapt.

„Din punctul meu de vedere, a existat un interes împotriva litoralului, ca să nu mai spun împotriva elementului definitoriu al acestui litoral, care este stațiunea Mamaia. Există interese foarte mari ca turiștii români să plece în străinătate. Fiindcă turiștii români sunt niște clienți foarte buni. Românii au început să aibă venituri mai mari. Cei care își fac vacanțele în străinătate, consumă acolo sume frumușele de bani. Și atunci, afacerea îi împinge pe unii să ducă turiști în străinătate, să nu îi lăse pe litoralul românesc. Evident că în momentul în care apar aceste exagerări, ele se duc, se rostogolesc, sunt susținute din spate de tot felul de pagini de Facebook cu vizibilitate. Anul trecut erau televiziuni centrale care rotogoleau în buclă, zi de zi, aceeași știre legată de stațiunea Mamaia. Nu altă stațiune. Deși în celelalte stațiuni existau aceleași probleme cu gunoaiele, sau cu prețurile. Când faci același lucru zi de zi, iar după ce dai știre negativă de Mamaia vii cu reportaj din insulă grecească, despre cât de frumos și extraordinar este acolo, e clar că avem de-a face cu o campanie. Iar campaniile, toată lumea știe că sunt întotdeauna plătite. Acesta este business. Dacă cineva le comandă și cineva le plătește factura, oamenii își fac meseria. Dar este valabilă și la produsele comerciale, nu doar la produsele turistice. Noțiunea de anti reclamă a apărut la noi destul de timid în anii 90. Dar cei cu experiență din piața occidentală ne vorbeau despre acest lucru. Se plătește întotdeauna campanie de defăimare pentru ca produsul tău să se vândă mai bine”, a declarat George Măndilă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top