Caii din Cerna, ghizii ideali din Parcul Naţional Munţii Măcinului
Drumul a trecut fără să ne dăm seama. Timpul a zburat ca vântul, între Constanța și Cerna, iar glumele din mașină și buna dispoziție au făcut să ajungem într-o clipă. Gândul că vom călări ne făcea nerăbdători și dornici să ajungem la herghelie. La 300 de metri de la ieșirea din Cerna, am observat un indicator cu o reprezentare grafică a unui cal, minusculă, greu de sesizat. Am virat la dreapta, pe un drum de țară, negru, prăfuit. Am fost puțin dezamăgiți, simțind că așteptările ne-au fost înșelate. Însă, în cele din urmă, s-a dovedit să nu fie așa.
Un articol realizat de Andreea PAVEL
Cristian Andrei LEONTE
Caii, primul indiciu al unei zile de vis
După cel mult un kilometru parcurs cu greu pe acest drum, poalele împădurite ale dealului, ce ni se ivise în față, descopereau un grajd alb, o târlă de oi alături și patru cai mari, zdraveni, ce ne-au întâmpinat cu un nechezat puternic. A apărut un om mic la stat, însă foarte vorbăreț și, în același timp, priceput în tot ceea ce făcea și spunea. Ne-a prezentat grajdul, în care se mai odihneau patru cai blânzi, care parcă așteptau să fie încălecați. În timp ce vizitam herghelia, tacticos, Nea Marian, căci așa îl chema pe administrator, ne-a făcut instructajul necesar și ne-a dat toate datele și sfaturile utile pentru expediția călare, de care urma să ne bucurăm. A urmat echiparea noastră cu cască, mănuși, jambiere și multe informații despre călărie. Caii noștri nu se numeau nici Vifor, nici Zoro și nici Oscar. Erau băștinașii locurilor, erau Cezar, Mirela, Mircea și Stelică. Cezar era un roib cu stea albă în frunte, bine legat, cu picioarele puternice și un caracter bine definit. Mirela, o iapă mai bătrână, ce de departe se vedea că este cea care conduce lucrurile în herghelie, era sură și avea un pas foarte elegant. Cel mai liniștit dintre ei era Mircea, un murg atletic, cu un trap liniștit. Mie mi-a revenit un noaten negru, zburdalnic, un mânz de doi ani jumate, neastâmpărat, dar foarte prompt la orice comandă. Harnaşamentul fiind făcut, caii pregătiți, iar noi dornici de a cuceri culmile ce se înălțau în față, ne-am săltat repede în șa, am proptit zdravăn picioarele în scări și am pornit împreună cu cei trei prieteni ai mei și Nea Marian, pe post de ghid, într-o expediție greu de uitat.
Peisajele unice au făcut experienţa de neuitat
La început puțin stângaci, nesiguri, am încercat să respectăm sfaturile ce le primisem: atenți la mediul înconjurător, dar sensibili la potențialul și resursele calului. Înșiruiți în urma ghidului, am trecut printre culturile și viile din zonă, după care am intrat în perimetrul Parcului Național Munții Măcinului. Vremea era mohorâtă. Cerul te apăsa, iar vârful Arsu parcă te chema să descoperi spectacolul panoramic. Drepți în șa, deja obișnuiți cu caii noștri, după vreo 200 de metri de urcat pe culme, la pas, am ajuns în vârf. Atunci ne-am dat seama de ce turismul ecvestru ne-a fost atât de mult lăudat, în ciuda aparențelor îndoielnice. O mare de forme de relief ni s-a deschis în față: dealurile înalte străpungeau văile adânci, întunecate. Mă simțeam călărețul de pe vremuri, Anghel din Haiducii lui Șapte Cai. Nările îmi erau invadate de aer proaspăt, tare, specific muntelui, în timp ce armăsarul necheza și lovea cu piciorul în pământ, împărtășind cu mine bucuria de a cuceri împreună primul nostru vârf. Mă simțeam puternic, liber. După ce am admirat panorama de basm, am continuat drumul pe coama dealurilor bătrâne, pentru a descoperi întregul traseu.
Explozia de culoare a toamnei, în munţii dobrogeni
Aveam de parcurs 13 km, așa că ghidul ne-a propus să grăbim pasul. Am dat pinteni cailor și am pornit într-un trap ușor, printre granitul și rocile şlefuite de veacuri, ce răsăreau din solul puțin umed. Era o plăcere să urci culmi și să cobori văi, să îndemni calul la trap pe pășunile moi și să îl ții în frâu pe pereții stâncoși. Căci traseul ecvestru de la Cerna îți oferea toate aceste posibilități. Ba mai mult, am putut admira o explozie de culoare, specifică unei vegetaţii de toamnă târzie, ce alterna de la specii de stepă la specii alpine. Hoinărind pe crestele albite de vremuri, timpul a trecut pe nesimţite. Ne apropiam de padoc, mult mai dezinvolţi, mai relaxați și mai veseli decât la plecare. Cucerisem Munţii Măcin, călare! Se pare că peisajul ce ne-a încântat și simbioza dintre noi și cai ne-au făcut să ne întoarcem cu o altă expresie a feței, cu alte sentimente în suflete. A fost o experiență minunată. Am plecat de la herghelie când ziua se îngâna cu noaptea, fericiți pe de o parte de clipele trăite, dar triști că ziua s-a terminat atât de repede. Am promis că vom reveni cât de curând la Nea Marian, să descoperim și alte frumuseți ale parcului. Abia aștept să aud zăpada scârțâind sub potcoava lui Stelică.
Ce trebuie să ştiţi despre turismul ecvestru, din Parcul Național Munții Măcinului
• Traseul turistic pornește de la trei kilometri de comuna tulceană Cerna;
• Herghelia se află la aproximativ o oră şi jumătate de mers cu mașina din orașul Constanța și la doar trei sferturi de oră, din orașul Tulcea;
• Ruta: Padoc PNMM – Valea Arsu – Vf. Arsu – Vf. Șaua Mare – Vf. Arheuziu – Vf. Archizel – Vf. Lifante – Vf. Pietrele Albe – Vf. Mangina – Valea Puturoasa – Padoc PNMM;
• Traseul este un circuit de 13 kilometri, cu urcușuri și coborâșuri domoale;
• Traseul străbate piscurile de pe latura sudică a parcului, presărată cu poieni de stepă cu stâncării;
• Poienile asigură panorame largi asupra Depresiunii Cernei și asupra celorlalte piscuri sudice ale Munților Măcin;
• Cele mai importante specii de plante ce se găsesc pe traseu sunt: clopoțelul dobrogean, garofița pitică, dediței;
• Fauna este reprezentată de: cerbul carpatin, jderul de piatră, șacalul auriu, pițigoiul de livadă, mierla de piatră, șorecarul mare, șopârla de stepă, țestoasa dobrogeană etc;
• Tarif turism ecvestru, în timpul săptămânii : 11 lei/oră/persoană;
• Tarif ecvestru, în weekend: 13 lei/oră/persoană.
