Actualitate

Cu câți bani vrea CFR să închirieze CINEMATOGRAFUL din GARA CONSTANŢA. A fost construit în 2009 şi NU a FUNCŢIONAT NICIUN MINUT!

În gara CFR Constanţa există de 13 ani un cinematograf. Dacă nu ați ajuns nicodată acolo, nu ați pierdut nimic, pentru că cinematograful nu a funcționat nici un minut. Sala de cinema a fost terminată în 2009, o dată cu lucrările de modernizare a gării, care au durat câțiva ani și au costat 9,2 milioane de euro, bani împrumutați de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. Astăzi, investiția pare una irațională, căci CFR a încercat în repetate rânduri, fără succes, să o închirieze unor operatori privați.

Iată că CFR mai face o încercare, în contextul organizării unei licitații publice deschise, cu strigare, pentru închirierea de locații din întreaga Regională Constanța, în vederea desfășurării de activități comerciale, prestări servicii, alimentație publică, depozitare etc. Licitația va avea loc la sediul din Constanța al companiei, pe 25 iulie 2022.

Pentru cinematograful de la subsolul gării Constanța, prețul de pornire este de 10,38 lei pe metru pătrat. Dacă înmulțim suma cu cei 423,61 metri pătrați ai sălii, ajungem la 4,390.74 lei pe lună, plus TVA.

Puteți consulta mai jos lista cu toate spațiile și terenurile scoase la licitație de către Regionala CFR Constanța.

Document-Listă locații licitatie inchirere CFR Constanta 25.07.2022

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top