Fără categorie

Consultare publică privind instrumentele finanţării domeniului afacerilor interne de la bugetul UE, după 2013

Comisia Europeană a lansat, în data de 5 ianuarie, o consultare publică privind finanţarea domeniului afaceri interne de la bugetul UE în viitoarea perspectivă financiară a UE.

Demersul Comisiei îşi propune îmbunătăţirea eficienţei instrumentelor financiare disponibile şi o eventuală ajustare a acestora, astfel încât susţinerea acordată prin intermediul bugetului UE să contribuie la îndeplinirea obiectivelor politice în domeniul afacerilor interne stabilite prin Programul Stockholm privind crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în serviciul cetăţenilor şi prin Planul de acţiune al Comisiei pentru implementarea acestuia. Punerea în aplicare a Programului Stockholm constituie o prioritate strategică a UE pentru următorii cinci ani.

Importanţa politicilor în domeniul afacerilor interne a crescut în ultimii ani, lucru confirmat prin adoptarea Programului Stockholm şi Planului de acţiune de punere în aplicare a acestuia. Aceste politici urmăresc să asigure că div…

Comisia Europeană a lansat, în data de 5 ianuarie, o consultare publică privind finanţarea domeniului afaceri interne de la bugetul UE în viitoarea perspectivă financiară a UE.

Demersul Comisiei îşi propune îmbunătăţirea eficienţei instrumentelor financiare disponibile şi o eventuală ajustare a acestora, astfel încât susţinerea acordată prin intermediul bugetului UE să contribuie la îndeplinirea obiectivelor politice în domeniul afacerilor interne stabilite prin Programul Stockholm privind crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în serviciul cetăţenilor şi prin Planul de acţiune al Comisiei pentru implementarea acestuia. Punerea în aplicare a Programului Stockholm constituie o prioritate strategică a UE pentru următorii cinci ani.

Importanţa politicilor în domeniul afacerilor interne a crescut în ultimii ani, lucru confirmat prin adoptarea Programului Stockholm şi Planului de acţiune de punere în aplicare a acestuia. Aceste politici urmăresc să asigure că diverse activităţi necesare şi benefice pentru creşterea economică, culturală şi socială a UE, se pot dezvolta într-un mediu stabil, legal şi sigur pentru cetăţenii săi.

Totodată, politicile de afaceri interne au un impact important inclusiv asupra dimensiunii externe a UE, iar dezvoltarea acestora, inclusiv prin consolidarea substanţială a capacităţii Direcţiei Generale a Afacerilor Interne de a dispune de pârghii financiare în cadrul negocierilor internaţionale, va fi de o importanţă crucială pentru obiectivul UE de a acţiona ca un jucător puternic pe scena globală.

Potrivit Comisiei Europene, cota de finanţare pentru afaceri interne în bugetul UE la ora actuală este relativ mică, fiind însă în continuă creştere. Potrivit celor mai recente cifre disponibile, bugetul alocat Politicilor în domeniul afacerilor interne în perioada 2007-2013 se ridică la suma de 6449 milioane euro. Aceste politici sunt finanţate de la rubrica „Libertate, securitate şi justiţie” din bugetul UE, care reprezintă 0,77% din bugetul total al Uniunii, din acest buget fiind finanţate nu doar programe financiare în domeniul afacerilor interne, ci şi  sistemele informatice de mari dimensiuni (VIS, SIS) şi agenţiile.

Comisia invită cetăţenii europeni, instituţiile UE, statele membre, autorităţile locale, regionale sau naţionale, organizaţiile nonguvernamentale sau interguvernamentale, instituţiile academice, partenerii sociali şi societatea civilă să transmită puncte de vedere asupra acestei teme până la data de 6 martie 2011.

Părţile interesate sunt rugate să transmită contribuţii on-line, potrivit detaliilor tehnice care se regăsesc aici.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top