Fără categorie

Conferinţa naţională organizată de DAE şi Comisia pentru Afaceri Europene a Parlamentului României: Strategia Europa 2020: obiective şi priorităţi naţionale de reformă

Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE), împreună cu Comisia pentru Afaceri Europene a Parlamentului României, au organizat, joi, 10 martie, la Palatul Parlamentului, conferinţa cu tema Strategia Europa 2020: obiective şi priorităţi naţionale de reformă.

            Lucrările au fost deschise de reprezentantul DAE, subsecretarul de stat Răzvan- Horaţiu Radu, care a declarat că această conferinţă marchează relansarea discuţiilor privind priorităţile naţionale pe termen scurt şi mediu, în vederea finalizării procesului de elaborare a Programului Naţional de Reformă 2011-2013 (PNR).

            Reprezentantul DAE a afirmat că, în contextul punerii în aplicare a Semestrului european, al dialogului permanent şi spiritului de cooperare cu Comisia Europeană, România a prezentat, încă din luna noiembrie 2010, angajamentele sale cu privire la principalele măsuri ale PNR, a cărui versiune finală trebuie transmisă la Bruxelles până la 15 aprilie.      

            „Considerăm c…

Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE), împreună cu Comisia pentru Afaceri Europene a Parlamentului României, au organizat, joi, 10 martie, la Palatul Parlamentului, conferinţa cu tema Strategia Europa 2020: obiective şi priorităţi naţionale de reformă.

            Lucrările au fost deschise de reprezentantul DAE, subsecretarul de stat Răzvan- Horaţiu Radu, care a declarat că această conferinţă marchează relansarea discuţiilor privind priorităţile naţionale pe termen scurt şi mediu, în vederea finalizării procesului de elaborare a Programului Naţional de Reformă 2011-2013 (PNR).

            Reprezentantul DAE a afirmat că, în contextul punerii în aplicare a Semestrului european, al dialogului permanent şi spiritului de cooperare cu Comisia Europeană, România a prezentat, încă din luna noiembrie 2010, angajamentele sale cu privire la principalele măsuri ale PNR, a cărui versiune finală trebuie transmisă la Bruxelles până la 15 aprilie.      

            „Considerăm că setul de obiective pentru România anului 2020 este deopotrivă realist şi ambiţios. Sperăm ca situaţia economică  la nivelul anilor 2014-2015 să fie una favorabilă, care să ne permită redefinirea obiectivelor intermediare şi să se reflecte în reducerea decalajului României faţă de media UE-27, inclusiv sub aspectul competitivităţii. (…) Preocuparea principală a executivului rămâne legată de asigurarea stabilităţii macroeconomice, ca premisă a relansării creşterii economice”, a mai spus subsecretarul de stat Răzvan- Horaţiu Radu.

            La rândul său, consilierul prezidenţial Leonard Orban a afirmat că implementarea eficientă a Strategiei Europa 2020 de către România, prin PNR, reprezintă o prioritate.

            „Este fără îndoială o strategie benefică pentru ţara noastră, care oferă atât un cadru, cât şi o direcţie de dezvoltare pe care avem tot interesul să le valorificăm. Procesul de consolidare fiscală, dublat de reforme structurale şi măsuri de creştere economică reprezintă unica soluţie pentru economia europeană şi sporirea, în general, a competitivităţii acesteia. (…) Vă asigur de întreg sprijinul preşedintelui României în procesul de finalizare a PNR, precum şi pe parcursul  etapei de implementare naţională a Strategiei Europa 2020″, a spus Leonard Orban.

            În intervenţia sa, deputatul Valeriu Zgonea, membru al Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului  României, a declarat că Strategia Europa 2020 are un pronunţat caracter social, având în vedere dorinţa de creare a unui grad ridicat de ocupare a forţei de muncă, competitivitate şi coeziune socială.

„Strategia Europa 2020 este un program vast, care înglobează obiective şi politici multiple. Succesul strategiei depinde de capacitatea statelor membre de a-şi afirma şi valorifica rolul lor în implementarea reformelor necesare”, a afirmat Valeriu Zgonea.

            La rândul său, consilierul de stat Andreea Paul a prezentat obiectivele şi reformele pe care Guvernul şi le-a asumat pentru implementarea Strategiei Europa 2020.

            „Guvernul actual a fost obligat să devină avocatul unui alt tip de dezvoltare economică durabilă, bazat pe investiţii, pe educaţie, pe promovarea competenţelor şi cunoaşterii, pe cercetare, care să valorifice resursele uriaşe ale ţării”, a declarat Andreea Paul.

            De asemenea, consilierul de stat a menţionat că, în opinia sa, nu se poate vorbi despre un cadru de dezvoltare eonomico-social fără consolidarea a trei piloni de bază: redresarea economică, realizarea reformelor structurale şi o consolidare bugetară ambiţioasă, precizând că fără responsabilizarea fiscală a întregii clase politice nu se poate vorbi de atingerea ţintelor ambiţioase propuse în PNR.

            Conferinţa organizată de către DAE în colaborare cu Comisia pentru Afaceri Europene a Parlamentului României a fost structurată pe trei paneluri: discursuri introductive susţinute de reprezentanţii autorităţilor naţionale, o serie de prezentări pe tema Abordarea naţională a obiectivelor Europa 2020, şi respectiv, o dezbatere privind Măsurile prioritare pentru perioada 2011-2013.

            Evenimentul va fi succedat de trei mese rotunde tematice, pe care DAE le va organiza, în perioada imediat următoare, împreună cu ministerele coordonatoare ale grupurilor de lucru sectoriale pentru strategia Europa 2020: masa rotundă privind creşterea inteligentă-24 martie, masa rotundă privind creşterea favorabilă incluziunii-28 martie, şi, respectiv, masa rotundă privind creşterea durabilă-29 martie.

            La conferinţă au participat subsecretarul de stat în cadrul DAE, Răzvan- Horaţiu Radu, şi deputatul Valeriu Zgonea, membru al Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului României. Printre participanţi s-au numărat şi consilierul prezidenţial Leonard Orban, consilierul de stat Andreea Paul, mai mulţi reprezentanţi ai Comisiei Europene, dar şi o serie de specialişti ai DAE, ai ministerelor şi agenţiilor guvernamentale, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai organizaţiilor sindicale şi patronale.

Departamentul pentru Afaceri Europene

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top