Actualitate

Conferință pe tema „Drogurile distrug viața”, organizată la Tulcea

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Lavinia Vizauer, a participat, astăzi, începând cu ora 12.00, la Teatrul „Jean Bart“, la conferința „Drogurile distrug viața“, eveniment organizat de Spitalul Clinic de Urgență București, alături de Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea și Inspectoratul Școlar Județean Tulcea.

Prof.univ.dr. Radu Țincu, medic primar ATI, toxicolog, coordonatorul disciplinei de Toxicologie Clinică din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, le-a vorbit tinerilor despre vulnerabilitatea creierului uman în fața consumului de droguri, în special în perioada adolescenței.

„Noi, cei de la Consiliul Județean Tulcea, am răspuns pozitiv evenimentului de astăzi și ne-am implicat instituțional în organizarea acestei conferințe propus de prof. dr. Radu Țincu întrucât am considerat că rezolvarea problemei începe prin asumarea ei și prin recunoașterea stării de fapt de la ora actuală.

Tinerii din ziua de astăzi sunt extrem de expuși, iar accesul la informație poate fi viciat, limitat, direcționat greșit.

De aceea este deosebit de important ca elevii tulceni să stea față în față cu adevărații specialiști, cei care le pot explica foarte clar care sunt pericolele ascunse în spatele drogurilor de orice fel și care le pot da răspunsurile la toate întrebările.

Vom susține întotdeauna astfel de inițiative menite să sprijine comunitatea locală, în special tinerii tulceni, cei care reprezintă viitorul acestei țări“, spune Lavinia Vizauer, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top